Cu toate că în ultimii ani avertizările medicilor pentru persoanele supraponderale au crescut, nimeni nu ştia cu exactitate, până acum, care este legătura dintre dimensiunea taliei şi riscul crescut de îmbolnăvire. Dacă până în anii trecuţi discuţiile publice pe baza aceastei teme au fost mai mult sau mai puţin documentate, iată că a venit momentul ca o serie de date exacte să ne lămurească.
Pentru a ajunge la o concluzie relevantă, cercetătorii Clinicii Mayo din Minnesota au analizat 10 studii din domeniul sănătăţii, realizate pe un eşantion total de şase sute de mii de persoane, din colţuri diferite ale lumii.
Rezultatele studiului final au arătat astfel că bărbaţii a căror talie depăşeşte 109 centimetri trăiesc, în medie, cu trei ani mai puţin decât ceilalţi, iar femeile a căror talie depăşeşte 93 centimetri au o speranţă de viaţă mai scurtă cu cinci ani faţă de cele a căror dimensiune a taliei este mai mică.
Mai mult decât atât, dimensiunea prea mare a taliei ne poate afecta sănătatea, chiar dacă indicele nostru de masă corporală (IMC) este normal. „IMC-ul nu este etalonul ideal. El nu ţine cont de câţi muşchi avem sau care este procentul de grăsime din corp. În plus, contează şi unde este distribuită această grăsime, deoarece cea de pe abdomen e mult mai periculoasă, fiind asociată cu risc de diabet şi boli de inimă”, a declarat Dr. James Cerhan, coordonatorul studiului, în urma apariţiei rezultatelor.
Totodată, medicul a ţinut să precizeze şi că doctorii ar trebui să le monitorizeze pacienţilor lor nu numai greutatea, dar şi circumferinţa taliei, deoarece aceasta este la fel de importantă.
Dicolo de speranţa de viaţă scăzută sau riscul de diabet şi boli de inimă, dimensiunea prea mare a taliei pare să fie legată, de asemenea, şi de apariţia migrenelor ori a durerilor articulare.