Cum să ai o digestie mai uşoară

.

Pentru a nu fi nevoită să tratezi simptomele unei digestii deficitare – balonare, greaţă, flatulenţă – ai grijă ca acest proces să se desfăşoare de la început aşa cum trebuie.
Digestia este un proces lung, lent şi foarte complicat care depinde de funcţionarea sincronizată a mai multor factori – contracţii musculare, secreţii, semnale primite de la creier. Pentru ca digestia să se desfăşoare ca la carte, acestea şi multe altele trebuie să acţioneze corect şi la momentul potrivit. Nu e de mirare că problemele digestive sunt atât de frecvente.

Iată ce poţi face pentru a le preveni, aşa încât să nu fii nevoită să le tratezi.

La masă, nu te grăbi

 
Sistemul digestiv funcţionează lent, aşa că nu trebuie să-l „asediezi” cu prea multă mâncare dintr-o dată. Mai bine bucură-te de mâncare, savurează-o şi ai grijă să mesteci bine fiecare bucată. Când primeşte informaţii despre mirosul şi aspectul alimetelor, creierul deja dă startul digestiei, deci bucură-te de ele. Iar dacă mesteci bine, uşurezi munca stomacului. Mâncând încet, nu rişti să înghiţi aer, care provoacă balonare.

Puşin şi bun, pentru o digestie uşoară

Ai putea să cari 10 sacoşe pline deodată? Poate ca dă, dar dacă le duci pe rând cu siguranţă că ţi-ar fi mai uşor. La fel se întâmplă şi cu sistemul tău digestiv, care nu poate să „ducă” deodată mâncarea pe întreaga zi. Mănâncă de câte ori îţi e foame şi numai atât cât să te saturi.

Maxim două alimente la o masă

De pildă, poţi mânca legume şi carne sau iaurt şi migdale etc. Sistemul digestiv lucrează cel mai bine atunci când are de procesat un singur tip de aliment şi cu cât îi dai mai multe deodată, cu atât îi e mai greu. Nu e de mirare ca mulţi fac indigestie de Sărbători, când au pe masă atâtea şi atâtea mâncăruri complexe, cu multe ingrediente. Mâncărurile simple, care sunt şi mai uşor de gătit, îţi asigură şi o digestie uşoară.

Stresul, inamicul digestiei

 
Digestia este influenţată de stres mai mult decât alte procese care au loc în organismul nostru. Nu degeaba sistemul digestiv este numit „al doilea creier”. Gândeşte-te numai la efectele gastro-intestinale pe care le au frica, panica, anxietatea. În situaţii de stres intens, fie fizic, fie psihic, tractul digestiv ia o pauză, astfel încât să se facă o economie de energie. Astfel, este posibil să te trezeşti cu o durere de stomac sau cu alte simptome gastrointestinale.

Probiotice zilnic

Un sistem digestiv sănătos funcţionează bine şi datorita bacteriilor care îşi au „casa” în interiorul lui. Pentru ca procesul să se desfăşoare normal, aceste bacterii trebuie să fie într-un anumit echilibru. Ca să-l protejezi nu face abuz de antibiotice, nu încerca detoxifierile dure şi consumă zilnic iaurturi cu probiotice.

Foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton