O dietă săracă în carbohidraţi duce la creşterea colesterolului şi dă peste cap metabolismul, arată un studiu recent. Alte cercetări, însă, au indicat rezultate opuse.
Deşi au devenit foarte populare în ultimii ani, dietele sărace în carbohidraţi nu sunt atât de sănătoase pe cât s-ar crede, spun cercetătorii americani, autori ai unui studiu recent, citat de Reuters. Te pot ajuta să slăbeşti însă au şi efecte secundare nedorite, mai spun ei despre curele fără carbohidraţi.
Într-un studiu american, cei care au ţinut o dietă săracă în carbohidraţi, dar relativ bogată în grăsimi, au slăbit la fel de mult ca cei care au ţinut o dietă bogată în carbohidraţi.
În schimb, cei care au renunţat la pâine şi cereale, s-au trezit cu un nivel crescut al colesterolului „rău”, LDL, care este asociat cu bolile cardiovasculare.
În cadrul aceluiaşi studiu, cei care au avut o alimentaţie bogată în carbohidrati s-au bucurat şi de pierderea unui număr de kilograme, dar şi de o scădere a colesterolului rău.
Aceste observaţii au fost făcute pe 32 de adulţi obezi. Timp de şase săptămâni, jumătate au consumat numai 20 de grame de carbohidraţi pe zi sau chiar mai puţin pe când, la ceilalţi, jumătate din alimentaţie era formată din făinoase.
Ambele grupuri au obţinut o scădere în greutate de aproximativ şase kilograme. Numai că cei nevoiţi să renunţe la carbohidraţi au avut şi o creştere a colesterolului rău de 12 mg/dl. Mai mult, le-a crescut şi glicemia.
Se pare că o dietă bogată în grăsimi are efecte secundare periculoase asupra metabolismului, în cursul curei de slăbire.
Totuşi, cercetătorii par să nu se hotărască deloc în privinţa dietelor fără carbohidraţi. Un alt studiu, puţin mai vechi, spunea că acest tip de alimentaţie ar scădea, de fapt, colesterolul.
Această cercetare, însă, a studiat efectele unei diete low carb, combinate cu alimentaţia mediteraneană, care este bogată în ulei de măsline, peşte şi alte mâncăruri ce conţin grăsimi benefice.
Pe de altă parte, alte studii spun că cerealele integrale, o sursă importantă de carbohidraţi, nu ar trebui să lipsească din dieta nimănui pentru că previn hipertensiunea arterială.
Deşi există mai multe diete low-carb, toate se bazează pe acelaşi principiu: excluderea carbohidratilor din alimentaţie. Carbohidraţii (paste, pâine, dulciuri, cereale) sunt cei care dau energie organismului, sunt combustibilul nostru.
Adepţii dietelor low-carb consideră că lipsa lor din alimentaţie forţeaza corpul să folosească drept energie depozitele de grăsime care, în timp, scad sau dispar complet.
Foto: Shutterstock