Sportul e la fel de important ca dieta dacă vrei să slăbeşti. Şi de când a venit vara nu mai ai nicio scuză ca să fii sedentară. Vezi ce sport ţi se potriveşte şi care e mai eficient.
Exerciţii aerobe sau anaerobe?
Exerciţiile aerobe sau cardio sunt cele care îţi ridică pulsul şi te fac să respiri cu greutate alergat, bicicletă, etc. Sunt cele mai eficiente pentru arderea grăsimilor, căci grăsimea este un depozit de energie care trebuie consumată.
Exerciţiile anaerobe sau „de forţă”, „de tonifiere” sunt cele care nu îţi ridică pulsul şi folosesc fie gantere, fie greutatea propriului corp. Acestea ajută la dezvoltarea muşchiului care este solicitat, dar nu ard grăsimea în mod direct.
Înotul
Chiar dacă nu efoarte practic, înotul este sportul ideal dacă vrei să slăbeşti. Lucrează toţi muşchii şi în acelaşi timp îţi ridică pulsul. Într-o oră de înot poţi să arzi 500 de calorii şi în plus, nu-ţi sunt solicitate articulaţii, deci riscul de accidentări este minim.
Alergarea
E mai la îndemână – toată lumea are un parc în apropiere – şi este o activitate cardio intensă, care arde aproximativ 400 de calorii pe oră. Este şi un antrenament de tonifiere uşor pentru muşchii picioarelor şi ai abdomenului, dar din păcate nu prea solicită braţele, aşa că trebuie să adaugi şi nişte flotări la sfârşit pentru un antrenament complet. Dezavantajul este acela că alergarea pe asfalt supune articulaţiile picioarelor unui stres intens, mai ales dacă ai kilograme în plus. Ideal este să alergi pe iarbă.
Acest sport care îmbină utilul cu plăcutul nu arde, din păcate, foarte multe calorii. Trebuie să pedalezi cu peste 30 de kilometri pe oră dacă vrei să arzi 400 de calorii într-o oră. Din fericire, coapsele sunt intens solicitate şi se ştie că cicliştii au cele mai frumoase picioare. Un alt avantaj este acela că mersul pe bicicletă nu îţi solicită articulaţiile, deci nu vei avea dureri de geninchi sau glezne.
Tae-bo, Zumba
Plăcute şi relativ uşoare, aceste activităţi pot arde până la 700 de calorii într-o oră. Un antrenor bun ar trebui să poată realiza un program de execiţii care să includă şi cardio, dar şi mişcări de tonifiere, având în grijă în acelaşi timp ca gleznele şi genunchii să nu fie suprasolicitate.
Le poţi face la sală folosind aparatele şi greutăţile pe care le ai la dispoziţie, dar la fel de bine se pot face acasă, folosind doar greutatea propriului corp – flotări, abdomene, fandări, genuflexiuni. Nu ard grăsimea în mod direct, însă contribuie la dezvoltarea muşchilor, iar muşchii bine dezvoltaţi ard mai multe calorii chiar şi în stare de repaos. Ca să nu mai spunem că un corp tonifiat arată mult mai bine.
Foto: Thinkstock