Modelează-ţi silueta cu ajutorul salatelor de fructe şi legume!Nu mai sta pe gânduri şi încearcă şi tu această dietă uşor de ţinut. După numai cinci zile vei observa primele rezultate!Ingrediente IDEALEÎn cazul în care te-ai decis să urmezi acest regim pentru slăbit, ingredientele pe care trebuie să le conţină salatele tale sunt următoarele:- fructe şi legume de sezon: pepene galben, pepene roşu, caise, piersici, nectarine, banane, mango, cireşe, conopidă, vinete, morcovi, roşii, castraveţi, ardei gras, ardei capia, ceapă, usturoi etc.- carbohidraţi: orez, paste integrale, pâine integrală toast, cereale integrale.- proteine: fructe confiate, nuci, piept de pui, peşte, piept de curcan, brânză degresată, tofu, ton.- grăsimi sănătoase: ulei de măsline, dar în cantităţi moderate.Mic-dejun şi cinăSalată de fructe (la discreţie),fără alcool sau zahăr.Ziua 1 (prânz)Salată de spanac şi nuciIngrediente: 100 g ciuperci, 100 g spanac, o ceapă potrivită, un ou fiert tare, o linguriţă de ulei de măsline, o linguriţă de oţet balsamic, miezul de la trei nuci, 50 g mozzarella, sare şi piper după gust.Mod de preparare: se spală spanacul, se îndepărtează codiţele mari şi se zvântă, iar frunzele se rup bucăţi. Se curăţă şi se spală ciupercile şi ceapa verde şi se taie felii. Mozzarella şi oul fiert se taie cubuleţe, iar miezul de nucă se fărâmiţează. Toate ingredientele se pun într-un castron, iar pe deasupra se toarnă uleiul de măsline şi oţetul balsamic şi se condimentează cu sare şi piper, după gust.Ziua 2 (prânz)Salată de orez cu legumeIngrediente: 1/2 ceaşcă cu orez, 2 ceşti de apă, sare şi piper după gust, o roşie potrivită, un ardei gras, o ceapă potrivită, 3 căţei de usturoi, o linguriţă ulei de măsline, o linguriţă suc de lămâie.Mod de preparare: se fierbe orezul în apă timp de 20 de minute. Se taie roşia şi ardeiul în bucăţele mici, iar ceapa în solzişori fini şi se amestecă cu sare şi piper, ulei de măsline şi sucul de lămâie după gust. Usturoiul se taie în felii foarte fine şi se pune peste orezul rece. Se amestecă apoi toate ingredientele şi se lasă la frigider 10 minute, înainte de a se consuma.Ziua 3 (prânz)Salată din piept de puiIngrediente: o salată verde, 100 g piept de pui fiert sau la grătar, 3 căţei de usturoi, un ardei gras, o roşie potrivită, 50 g parmezan ras, 50 g crutoane, o linguriţă suc de lămâie, o linguriţă ulei de măsline, sare şi piper după gust.Mod de preparare: se spală bine salata, se usucă şi apoi se rupe în bucăţi. Pieptul de pui se taie cubuleţe. Roşia, ardeiul gras şi usturoiul se taie feliuţe. Toate ingredientele se amestecă într-un castron mare, inclusiv crutoanele, iar apoi se condimentează după gust cu sare, piper, ulei de măsline şi suc de lămâie. Parmezanul ras se pune la final. Vezi mai multe retete de salate de vara, ideale pentru orice amator de gusturi fresh!Ziua 4 (prânz)Salată de broccoli cu iaurtngrediente: 100 g broccoli proaspăt, 80 g ciuperci, 3 roşii mici, un ardei gras, o ceapă roşie potrivită, 8 măsline, 50 ml iaurt dietetic, o lingură muştar de Dijon, o linguriţă zeamă de lămâie, sare şi piper după gust.Mod de preparare: se spală bine broccoli, ciupercile, roşiile, ardeii şi ceapa, iar apoi se taie felii şi se aşază într-un bol de salată. Măs-linele se adaugă peste legume. Iaurtul se amestecă cu muştarul, zeama de lămâie, sarea şi piperul, apoi se toarnă peste ingredintele din castron. Se amestecă uşor, se acoperă cu o folie de plastic şi se pune la rece o oră. Dacă vrei să încerci salate de primăvară, pline de verdețuri de primăvară, aruncă un ochi! Sunt idei sănătoase de alimentație.Citeşte continuarea în pagina următoare!Ziua 5 (prânz)Salată de roşii cu brânzăIngrediente: 2 roşii potrivite, un castravete, o ceapă, 150 g brânză feta, 8 măsline negre, o linguriţă zeamă de lămâie, o linguriţă ulei de măsline, mirodenii (oregano, busuioc, în funcţie de preferinţe), sare şi piper după gust.Mod de preparare: Se spală roşiile şi se taie în rondele, iar castravetele se curăţă de coajă şi se taie cubuleţe. Ceapa se curăţă şi se toacă mărunt. Toate legumele se pun într-un castron, se condimentează după gust şi se amestecă. Se adaugă brânza tăiată cubuleţe şi măslinele fără sâmburi. Se presară oregano sau busuioc şi se lasă 10 minute la frigider. Atunci când se serveşte se adaugă iaurtul, zeama de lămâie şi uleiul de măsline.Ziua 6 (prânz)Salată asortatăIngrediente: 3 morcovi potriviţi, 80 g ciuperci, o ceapă potrivită, 3 linguri ulei de măsline, o linguriţă oţet balsamic, o salată verde, un căţel de usturoi, 100 ml iaurt dietetic, 50 g telemea de vacă, mirodenii la alegere, sare şi piper după gust.Mod de preparare: Se taie ceapa şi morcovii în felii subţiri, iar salata şi roşiile se toacă mărunt şi se amestecă toate într-un castron. Ciupercile se taie şi se călesc 5 minute în ulei de măsline încins, apoi li se adaugă oţetul balsamic şi se condimentează cu sare şi piper după gust. Se amestecă iaurtul cu usturoiul pisat şi cu restul de mirodenii. Ceapa, morcovii, salata, roşiile, ciupercile şi sosul de iaurt se amestecă cu telemeaua tăiată cubuleţe şi se lasă 10 minute la frigider.Ziua 7 (prânz)Salată de ţelină cu tonIngrediente: o cutie de ton (100 g), o ceapă, un căţel de usturoi, o legătură de mărar, o legătură de pătrunjel, o ţelină, o salată verde, 8 măsline negre, o lămâie, sare şi piper după gust.Mod de preparare: Se curăţă şi se spală legumele şi zarzavaturile. Se dă ţelina pe răzătoarea mică, ceapa, mărarul şi pătrunjelul se taie mărunt, iar salata se rupe fâşii. Se adaugă şi măslinele fără sâmburi. Tonul din conservă se scurge de ulei sau saramură. De pune totul într-un castron şi se amestecă cu uleiul, zeama de lămâie, usturoiul pisat, piperul şi sarea. Se serveşte după ce s-a lăsat la frigider 10 minute.Foto: ThinkstockAfla si ce inseamna dieta keto si care este meniul recomandat