Sănătate: Cum te poate omorî obsesia pentru diete?

.

Dietele au devenit de mult timp o modă. Toată lumea vrea să fie slabă, să se încadreze în tipar, iar dacă nu se îndeplinesc măsurile, apar şi complexele. Doar că disperarea de a fi în standarde te poate îmbolnăvi. Dr. Ciprian Constantin îţi explică la ce se poate ajunge dacă exagerezi.
Tulburările alimentare sunt o categorie aparte de afecţiuni, aflate la graniţa dintre nutriţie şi psihiatrie. În aceste cazuri, imaginea unei persoane despre sine este afectată prin gesturi şi acţiuni care pot fi însă uşor identificate de medicul specialist. Un indiciu esenţial este modul de hrănire, iar comportamentul alimentar normal presupune un echilibru între cantitatea de alimente ingerate şi consumul de energie necesar activităţilor cotidiene. Conform doctorului Ciprian Constantin, specialist în Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, „obsesia pentru diete este caracterizată incomplet ca anorexie sau bulimie nervoasă şi poate implica utilizarea frecventă a unui comportament compensator de către o persoană cu greutate în limite sau depăşind uşor limitele caracteristice vârstei şi înălţimii sale. Graniţa între normal şi patologic este fin trasată”.

► Ortorexia, boala celor obsedaţi de mâncarea sănătoasă

Criteriile sunt simple şi sunt grupate astfel încât diagnosticul să fie relativ clar. Sunt mai multe interviuri semistructurate (Eating Disorder Examination – Examinare în tulburări alimentare, Eating Attitude Test – Testare a modului de alimentaţie, Eating Questionnare – Chestionar de alimentaţie), folosite cu succes pentru identificarea unor astfel de afecţiuni. „Pacientul merge la specialist din cauza problemelor sale legate de greutate, iar prin informaţiile pe care le furnizează medicului, acesta din urmă identifică problemele alimentare şi reuşeşte obţinerea unui diagnostic de fineţe, complex şi rareori complet. În ultima vreme se vorbeşte foarte des de ORTOREXIE, ceea ce înseamnă că persoana devine foarte preocupată de mâncarea sănătoasă, de obiceiuri alimentare sănătoase etc.”, explică medicul.

► Tinerii sunt cei mai vulnerabili

Adolescentele şi tinerele sunt mai des predispuse să fie afectate de aceste tulburări alimentare, având în vedere percepţiile şi modelele societăţii moderne. „În ultima vreme se vorbeşte foarte des de Ortorexie – atunci când persoana devine foarte preocupată de mâncarea sănătoasă, de obiceiuri alimentare sănătoase etc. Totuşi, nu poate fi considerată societatea principalul vinovat pentru apariţia unor astfel de afecţiuni”, explică medicul Constantin, care spune că alte cauze ţin de factorii genetici şi de mediu, nu numai sociali.

► Femeile, afectate de 9 ori mai mult

În România, nu există o statistică recunoscută oficial care să ofere date necesare despre incidenţa acestor cazuri. În lume însă sunt date despre aceste afecţiuni: incidenţa anorexiei nervoase este de 19 la 100.000 de cazuri/an la femei şi 2 la 100.000 de cazuri/an în cazul bărbaţilor. Domină deci partea feminină, cu o incidenţă de 9 ori mai mare. Cea mai crescută rată a fost înregistrată la adolescentele cu vârste între 13 şi 19 ani: 51 la 100.000 de cazuri/an. Iar în ce priveşte bulimia, concluziile arată că 90% dintre persoanele diagnosticate sunt femei, toate datele fiind preluate după National Institute for Health and Clinical Excellence, UK.

CE E DE FĂCUT?

Intervenţia este complexă, iar reuşitele cele mai bune le are echipa medicală formată din psiholog/psihiatru – nutritionist. Rata de succes în acest caz este mult mai mare decât fiecare luat separat. În cât timp se vindecă? Timpul este un factor cheie şi sunt necesare mai multe şedinţe pentru rezolvarea unei astfel de probleme. „Terapia cognitiv comportamentală are cel mai mare succes. Discuţia cu pacientul într-un mediu liniştit, fără presiune şi stres extern, pare să fie cheia succesului”, declară specialistul. Aşadar, identificarea şi apoi înlăturarea situaţiilor stresante din viaţa pacientului duc la recunoaşterea şi îndepărtarea mâncatului emoţional.

REŢINE!

►Anorexia este o tulburare alimentară prin care o persoană are o greutate mult sub limita normală şi îşi impune limite foarte drastice pentru cantitatea de alimente consumată. Pe termen lung, poate duce chiar la deces.
►Bulimia este caracterizată prin faptul că o persoană mănâncă o cantitate mare de alimente într-o perioadă scurtă, iar apoi îşi poate provoca vărsături, se poate supune unui exerciţiu fizic exagerat sau poate consuma laxative pentru a elimina forţat mâncarea. Persoanele în cauză sunt obsedate de propriul aspect fizic şi nu au respect de sine.
►Ortorexia este caracterizată prin dependenţa de a consuma exclusiv alimente sănătoase şi de a avea un stil de viaţă sănătos, ajungând cu totul până la stadiul de obsesie.

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale