Sănătate: Cum învingi obezitatea?

.

Numărul persoanelor care se luptă cu acumularea kilogramelor devine, parcă pe zi ce trece, tot mai mare.
Medicul specialist în diabet, nutriţie şi boli metabolice, dr. Ciprian Constantin, îţi atrage atenţia asupra factorilor care te pot afecta, dar şi cine este predispus la creşterea în greutate.

Ceea ce determină apariţia obezităţii este, la modul simplist, dezechilibrul între aportul caloric, adică o alimentaţie bogată (hipercalorică) şi consumul energetic redus, ceea ce înseamnă că efortul depus nu este îndeajuns pentru a „arde” caloriile. „Consecinţa este acumularea ţesutului adipos în exces şi perturbarea echilibrului hormonal”, spune medicul Ciprian Constantin, adăugând că „ultimele decenii se caracterizează printr-o creştere alarmantă a prevalenţei obezităţii, atât în rândul adulţilor, cât şi al copiilor. Conform previziunilor, pentru următorii 5-10 ani, la nivel mondial, numărul adulţilor cu supragreutate şi obezitate va depăşi 3 miliarde, iar cel al copiilor, 150 milioane”, a explicat specialistul. Obezitatea este o boală complexă, despre care nu se poate spune că are o cauză strict fizică, deoarece motivele sunt şi de natură psihică. Printre acestea se numără depresia, anxietatea, tulburările de comportament alimentar, ca bulimia, sindromul de alimentaţie nocturnă (mâncatul seara) sau inhibiţia alimentară. Creşterea numărului de persoane cu obezitate este des asociată cu creşterea nivelului porţiilor. Mai exact, explică dr. Constantin, „consumul alimentar în restaurante de tip fast-food a crescut de 18 ori faţă de 1970, iar un hamburger tipic a devenit de şase ori mai voluminos în anul 2003, faţă de 1957, conţinutul său caloric crescând de la 210 la 680 kcal. Pe lângă aceste date, adăugând faptul că pentru fiecare oră petrecută în maşină (sau alt mijloc de transport) şansa de a deveni obez creşte cu 6% şi cu fiecare kilometru parcurs zilnic pe jos probabilitatea de a scădea în greutate creşte cu 5%, duce către o concluzie legată de «mediul obezogen» al zilelor noastre”, concluzionează acesta.

► Şi tu trebuie să te fereşti!

Cine este predispus? Sunt o mulţime de factori care influenţează această balanţă. Pe de-o parte, factorii genetici şi epigenetici, iar pe de alta, factorii de mediu. Toţi suntem predispuşi, pentru că suntem „bombardaţi” zilnic de diverse „informaţii obezogene”, după cum le numeşte dr. Constantin, referindu-se la reclame şi la globalizarea pieţelor, pe plan internaţional, dar şi pe plan naţional, mediul, educaţia, alimentele, transportul, expunerea socială, programul de lucru etc. Societatea actuală incriminează modul de viaţă al omului modern, caracterizat ca fiind un mediu obezogen.

PRICIPALII FACTORI DE RISC:

►factori genetici (afecţiuni genetice rare, mutaţii genetice);
►factori intrauterini;
►stilul de viaţă nesănătos (alimentaţia hipercalorică, consumul de alcool, sedentarismul, stresul, somnul insuficient);
►factori ambientali (preţul şi calitatea alimentelor, inclusive de tip fast-food, mărimea porţiilor, frecvenţa meselor);
►factori psihologici – depresia, anxietatea, statusul socio-economic;
►tulburări de comportament alimentar – gustări, bungi eating, bulimie etc.;
►factori fiziologici – sarcina, lactaţia, menopauza;
►factori endocrini şi hipotalamici – bolile de tiroidă, de ovar, tumori;
►medicamente sau alţi factori (întreruperea fumatului fără o dietă corespunzătoare).

► ŞANSE DE „VINDECARE”

„Nu se poate vorbi neapărat despre vindecare, deoarece există şi «obezi fericiţi», care nu sunt pacienţi”, spune specialistul. „Greutatea peste limită nu este însoţită totdeauna şi de afecţiuni medicale propriu-zise, cu toate că obezitatea însăşi este considerată şi caracterizată ca o afecţiune. Da, sunt şanse de «vindecare», adică atingerea greutăţii ţintă şi menţinerea acesteia. Acest lucru este variabil, având în vedere metoda aleasă şi multitudinea altor factori care intervin în procesul de scădere în greutate. Recăderea este frecventă şi astfel este descris fenomenul YO-YO.”

    
Vedete din Romania Vedete internationale