O alimentaţie echilibrată înseamnă o viaţă socială, profesională şi sexuală la fel de echilibrată. Iată ce poţi face pentru a le avea.
Alimentaţia ta şi felul cum te hrăneşti sunt în strânsă legătură cu sănătatea emoţională, avertizează psihologul Elena Ceciu, Food Psychology Coach. Astfel, foamea permanentă şi poftele alimentare ar putea ascunde nu nevoia de mâncare, ci nevoia de iubire, odihnă sau linişte. Iar dacă eşti genul care mănâncă repede, poate că ar trebui să ai o atitudine mai relaxată şi să „o iei mai uşor” nu doar la masă, ci în general.
În ce priveşte cura de slăbire, aceasta ar putea să nu dea rezultatele dorite, în ciuda eforturilor tale, dacă eşti prea stresată sau ai anumite probleme emoţionale. Iar dacă te înfometezi, dieta nu este nicidecum eficientă pentru că devine o traumă.
Cum să mănânci corect
Iată sfaturile psihologului Elena Ceciu pentru femeile care ţin cură de slăbire:
– Mănâncă relaxată, fiind atentă la detalii şi într-o companie plăcută. Când iei masa e bine să nu te uiţi la televizor şi să nu te gândeşti la muncă sau alte probleme. Toate acestea sunt utile pentru a dezvolta o relaţie „hrănitoare” cu mâncarea.
– Ca să nu mănânci mai mult decât ai nevoie, foloseşte farfurii mici. Conform psihologului, evaluarea cantităţii de mâncare nu o face stomacul, ci o fac ochii. Dacă pui o porţie mică într-o farfurie mare ţi se va părea că mănânci puţin şi că nu te saturi.
– Când îţi stabileşti un scop, stabileşte şi anumite recompense. De pildă, dacă ai reuşit să pierzi un număr de kilograme într-o anumită perioadă, la sfârşit îţi poţi oferi o recompensă – o prăjitură, o îngheţată, cartofi prăjiţi – dar cu o singură condiţie: să nu ai remuşcări după ce te-ai delectat cu ceva dulce.
– Când constaţi că mănânci prea repede şi nu te poţi controla, opreşte-te câteva minute, respiră adânc şi uită de griji. Dacă îţi e foame în continuare, reia masa, dacă nu, opreşte-te.
Stă în puterea ta să fii sănătoasă
Tot despre stres a vorbit, în cadrul unei conferinţe Nestle, şi Alexandru Marcu, antrenor personal de fitness. El spune că stresul eliberează în corp toxine care nu pot fi consumate decât prin sport. Făcând mişcare de câteva ori pe săptămână nu numai că arzi depozitele de grăsime, dar scapi şi de stres.
Antrenorul mai spune că primăvara este momentul ideal pentru a slăbi, dar e şi momentul să ne asumăm răspunderea pentru ceea ce ni se întâmplă. Dacă suntem stresate sau avem câteva kilograme în plus, este şi vina noastră şi stă în puterea noastră să revenim la normal.
Alexandru Marcu ne atrage atenţia că nu e neapărat să mergi la sală pentru a face mişcare, ci poţi să integrezi mişcarea în viaţa ta de zi cu zi – renunţi la lift, te plimbi mai mult pe jos, faci câteva exerciţii acasă.