Făinoasele te ajută să îţi menţii silueta

.

Pastele şi orezul sunt alimentele care nu lipsesc din alimentaţia ta. şi, contrar credinţei populare, ele pot fi aliatele sănătăţii tale.
Consumate corect, făinoasele pot fi aliatele şi nu duşmanii siluetei tale. Cu toate că au un conţinut energetic foarte ridicat (100 g de paste sau de orez conţin 350 kcal, iar 100 g de cartofi, 80 kcal), făinoasele au şi numeroase avantaje nutriţionale.

Cât trebuie să consumi?

Carbohidraţii conţinuţi de făinoase trebuie să reprezinte circa 50 la sută din aportul tău energetic din fiecare zi. Este recomandat, astfel, să consumi între 30 şi 60 g de pâine sau între 5 şi 8 linguri de cereale la micul dejun. La prânz şi la cină consumă 100-150 g de paste sau orez şi până la 80 g de pâine. La gustările dintre mese nu trebuie să depăşeşti o cantitate de 40 g de pâine, cereale sau derivate ale acestora.

Beneficiile făinoaselor

► Furnizoare de energie
Bogate în carbohidraţi, făinoasele eliberează calorii asimilate uşor de muşchi şi de creier. De aceea, sunt alimentele ideale pentru persoanele active şi pentru sportivi.
► Bogate în fibre
Pe lângă faptul că scad colesterolul negativ, făinoasele ajută tranzitul intestinal şi la eliminarea toxinelor.
► Conţin proteine, vitamine şi minerale
Sunt bogate în proteine vegetale, vitamine din grupa B şi magneziu, elemente care contribuie la un bun echilibru fizic şi psihic.
► Sunt săţioase
Carbohidraţii conţinuţi de făinoase sunt asimilaţi mai lent, de aici şi senzaţia de stomac plin.

Ce trebuie să eviţi

Făinoasele rafinate precum orezul şi pâinea albă sau cele gătite, cum ar fi orezul cu lapte, conţin zaharuri care sunt asimilate rapid de organism. De aceea, este bine să consumi cu predilecţie cereale integrale.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton