SLĂBEŞTI 3 kg în 5 zile! Efort mic, efecte mari – sunt beneficiile acestei noi diete care te ajută să ajungi la silueta mult visată.
Iată o supă delicioasă, care conţine toate substanţele de care ai nevoie şi care arde grăsimile de parcă nici nu ar fi existat.
Iată ce ai de făcut
Trebuie să prepari o supă pentru cinci zile, dar, ca să nu te plictiseşti de acelaşi meniu în fiecare zi, ai parte de încă o masă, bogată în proteine. Dacă nu vrei să mănânci supă şi la micul dejun, poţi mânca o felie de pâine neagră prăjită cu 50 g caşcaval de oaie, reprezentând 85 kcal.
Important!
Chiar dacă supa conţine apă, trebuie să mai consumi încă un litru – un litru şi jumătate de lichide pe zi, fie ceaiuri de plante, fie apă minerală plată. Lichidele sunt foarte importante pentru a ajunge la rezultatul dorit.
Reţeta pentru cinci zile
Primul pas
Curăţă, spală şi taie în felii 600 g de morcovi. Apoi curăţă şi spală 400 g de dovlecei, o ceapă, 3 ardei graşi (750 g) şi o conopidă (750 g). Ceapa se taie mărunt, dovleceii şi ardeii cubuleţe, iar conopida se desface în bucheţele mici. Separat, curăţă şi spală un kilogram de varză roşie, apoi dă-o pe răzătoare.
Curăţă trei cepe şi un căţel de usturoi. Încălzeşte într-o oală o linguriţă de ulei şi căleşte ceapa şi usturoiul. Adaugă toate legumele tăiate mărunt şi 450 g de fasole verde. Toarnă apă până le acoperi şi lasă-le să fiarbă acoperite. Când s-au fiert, scoate din apă două treimi din legume.
Al treilea pas
Legumele rămase în oală se pasează. Cele scoase separat se amestecă cu 400 g de roşii tăiate cubuleţe, după care se adaugă din nou în supă. Se condimentează cu busuioc, sare şi piper.
Iată câte calorii consumi făcând 10 minute una din activităţile de mai jos:
Greutatea ta 65 kg 85 kg
Genul de mişcare
Urcatul treptelor 90 kcal 100 kcal
Mersul pe bicicletă 30 kcal 50 kcal
Plimbatul pe jos 20 kcal 25 kcal
Munca în grădină 50 kcal 60 kcal
Dansul 60 kcal 75 kcal
Jogging 270 kcal 355 kcal
Ia-ţi suplimentul de proteine
Varianta 1
350 g file de peşte se taie în fâşii subţiri. Se sărează şi se stropesc cu trei linguriţe de zeamă de lămâie. Se prăjesc cu o linguriţă de ulei încins, apoi se piperează.
Varianta 2
300 g file de pui se taie în felii. Acestea se prăjesc cu o linguriţă de ulei, la foc mediu. Se condimentează cu piper, sare şi boia.
Varianta 3
250 g tofu se taie în cubuleţe. Se înfierbântă o linguriţă de ulei într-o tigaie, se adaugă bucăţelele de tofu şi se prăjesc bine. Se consumă cu o roşie tăiată felii.
Info: Tofu este o pastă preparată din lapte de soia fiert şi coagulat, presată în diverse forme şi având aspect de brânză telemea, de culoare gălbuie sau roşie. Se foloseşte ca înlocuitor de carne în preparatele vegetale, fiind foarte bogat în proteine.
Varianta 4
Se amestecă 75 g brânză de vaci cu o linguriţă de pătrunjel tocat şi 20 g de parmezan. Se ia un gălbenuş de ou şi se freacă bine. Se adaugă brânza de vaci, o lingură de făină, o lingură de griş, sare şi piper. Albuşul de la ou se bate spumă şi se adaugă amestecând uşor. Cu linguriţă udă se fac mai multe găluşte şi se pun într-o oală cu apă care fierbe. Se lasă 15 minute la foc mic.
Varianta 5
Se pune la fiert un sfert de litru de apă cu o linguriţă de vegeta. Se adaugă 100 g de linte şi se lasă să fiarbă. Când e gata, se mănâncă cu o roşie tăiată felii.
Iată cum acţionează supa:
â–º morcovii conţin pectină, substanţă care stimulează digestia şi dă senzaţia de saţietate;
â–º dovleceii conţin substanţe amărui care excită suprafaţa mucoaselor stomacale; â–º ardeiul gras este o importantă sursă de vitamina C şi transformă grăsimea în energie.