De ce sunt chipsurile coapte mai periculoase decât cele clasice. Mihaela Bilic: „Le-am aruncat!”

.

Mihaela Bilic a vorbit în mediul online despre cât de nocive pentru sănătate sunt chipsurile coapte în cuptor. Deși mulți tind să creadă că sunt mai sănătoase decât cele clasice prăjite în ulei, excesul de zahăr pe care-l conțin le fac mult mai periculoase.

Mihaela Bilic, despre cât de periculoase pentru sănătate sunt chipsurile coapte

Mihaela Bilic a analizat într-una dintre postările sale din mediul online chipsurile din cartofi coapte în cuptor. Pornind de la ideea că evită grăsimea conținută de chipsurile clasice, prăjite, nutriționista și-a cumpărat varianta de chipsuri coapte în cuptor, dar la o analiză atentă a ingredientelor a decopeirt ceva ce a făcut-o să renunțe la consumul lor. Mihaela Bilic a fost nemulțumită și de gustul dulceag acrișor al chipsurilor.

„Mi-am cumpărat Chips-uri făcute la cuptor în loc de cele prăjite. Am zis că fac economie de 30% la grăsime, cum scrie pe ambalaj. Și m-am trezit că au o linguriță de zahăr la 100g produs!!

Sunt mai groase decât chips-urile clasice, nu sunt la fel de crocante și se simte un gust dulce-acrișor, în loc de sărat. Prin urmare le-am aruncat. Data viitoare când am poftă de chipsuri, îmi iau clasice!” – a transmis Mihaela Bilic în mediul online.

Mihaela Bilic, despre ce conțin, de fapt, brânzeturile și lactatele vegetale

În altă postare pe rețelele sociale, Mihaela Bilic a explicat din ce sunt făcute, în realitate, brânzeturile și lactatele vegetale din comerț. Bilic spune că acestea conțin grăsimi vegetale foarte periculoase pentru sănătate și, în general, aceste produse ar trebui evitate.

„Dacă tot e smântână, atunci e musai să NU fie vegetală! Văd din ce în ce mai des pe lista de ingrediente a diferitelor produse sau pe meniurile restaurantelor aceasta struțo-cămilă numita elegant „smântână vegetală”. Inițial am crezut că e consecința noului trend de alimentație vegetariană în care țoată lumea fie tine post, fie are intoleranță la lactoză, deci nu mănâncă lapte.

Adevărul e, dragii mei, că sub denumirea de „vegetal” se ascunde grăsimea tip margarină. Pentru că laptele a fost, este și vă fi (sper!) mai scump decât uleiul, deci e avantajos să-l folosești că și înlocuitor” – a explicat Mihaela Bilic, pe pagina ei de Facebook.

Citeşte şi: Mihaela Bilic a spus de ce nu e bine să mâncăm roșii cu brânză. „Ce poate fi mai delicios și de sezon? Problema e că…”

Citeşte şi: Care sunt alimentele anti-foame? Mihaela Bilic: „Ne satură cu puține calorii. Fără să ne pună în pericol silueta!”

Citeşte şi: Mihaela Bilic: „Uleiul de palmier, o escrocherie la scară planetară!” Cât de nociv este pentru sănătate

Citeşte şi: Mihaela Bilic: „Consumul mare de soia produce niște dezechilibre grave hormonale”

Nutriționista s-a declarat dernajată de escrocheriile comercianților care fac „grăsimile vegetale ieftine” să semene cu produsele de origine animală.

„Nu, nu este mai sănătos să mănânci smântână, brânză și unt din vegetale, este doar foarte ieftin. Sunt produse de cea mai proasta calitate, bunul vostru simt trebuie să o recunoască: ce să caute grăsimea vegetală în smântână, unt și brânză?!! Cine a pomenit așa ceva?!

Doar că ei vă vând grăsime vegetală care doar ARATĂ că smântână sau că brânza, daca v-ar spune că e margarina n-ați mai cumpără! Nimeni nu spune că margarina trebuie desființată, ce mă deranjează e minciuna mascată sub aparența sănătății și a grijii pentru client. Ei bine, eu vă recomand să deschideți ochii și să evitați orice preparat de smântână și brânză pe bază de grăsime vegetală. Când vrei o porție de paste sau o pizza cu sos de brânză, margarina sub orice forma nu are ce caută în ele!” – a completat nutriționista.

Foto – Facebook

Ultima modificare iunie 10, 2024 3:03 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale