Coapsele şi fesele sunt punctul de interes atunci când mergeţi la plajă, purtaţi pantaloni scurţi sau fuste vaporoase de vară. Dacă uneori, prin alegeri vestimentare foarte inspirate şi trucuri de stil puteţi corecta micile imperfecţiuni ale abdomenului, în cazul coapselor lucrurile stau complet altfel.
Nu există nici un costum de baie care să mascheze lipsa tonusului muscular şi o formă nu tocmai estetică a feselor. Vestea buna e că există exerciţii simple care te ajută să îţi modelezi coapsele aşa cum îţi doreşti, cu rezultate foarte bune şi rapide.
Pentru cele mai bune rezultate este recomandat să ai un plan de acţiune de 1-2 luni cel puţin. Nu spera la rezultate-miracol în 2 săptămâni. Doar ameliorări.
Exerciţiile de mai jos te ajută să modelezi musculatura coapselor şi au avantajul că sunt mişcări foarte simple şi extrem de eficiente. Ele combină principiile de bază din Pilates (stabilitate, control, formă de execuţie care ţine cont de aliniamentul natural al corpului) cu eficienţa dată de concentrarea musculară menţinută pe durata întregului program de antrenament. În felul acesta, vei obţine rezultate vizibile în cel mai scurt timp posibil.
Întinde-te pe spate, genunchii flexaţi şi ţine tălpile depărtate la nivelul şoldurilor. Mâinile sunt întinse pe lângă corp, abdomenul încordat. Stabilizează poziţia şi ridică un picior de pe sol până când coapsa devine perpendiculară pe sol. Ridică bazinul de pe sol lent, inspiră şi coboară lent, fără să mai atingi solul. Repetă de 20 de ori cu fiecare picior.
Îţi vei tonifia musculatura coapselor şi fesele vor deveni ferme şi bombate.
Mai multe exerciţii vei descoperi pe Blogul lui Cori.