Multe persoane aleg ca măcar pentru o perioadă, dacă nu permanent, să îşi modifice modul de se hrăni. Asta înseamnă de cele mai multe ori renunţarea la carne. Nutriţionistul Rodica Tenu atrage atenţia asupra celor mai frecvente greşeli pe care le fac cei care adoptă o astfel de alimentaţie.În general vorbind, dieta vegetariană poate fi o dietă echilibrată, care să furnizeze toţi nutrienţii necesari menţinerii sănătăţii organismului şi, mai mult, ne poate feri de aportul excesiv de grăsimi saturate (preponderent de origine animală). Totuşi, persoanele care decid să renunţe la consumul de carne greşesc de multe ori atunci când îşi compun meniul. Iată care sunt cel mai des întâlnite "greşeli" ale vegetarienilor:► Consumul unei game limitate de produse, mai ales în cazul dietelor strict vegetariene.► Reducerea consumului de proteine. Proteinele vegetale au o valoare biologică mai scăzută (au mai puţini aminoacizi), iar pentru a furniza organismului cantitatea necesară este nevoie de consumul unei game cât mai variate de legume şi cereale. Foarte bune ca şi conţinut de proteine sunt: mazărea, lintea, soia sau fasolea. ► Consumul excesiv de produse care conţin amidon (cartofi, pâine) fără includerea în cantitate suficientă a fructelor, legumelor şi seminţelor oleaginoase este o altă greşeală frecventă.► Consumul excesiv de produse de patiserie (în cazul lipsei de timp pentru pregătirea corespunzătoare a mesei), pe principiul: dacă nu conţine carne, este foarte potrivit pentru dietă. Produsele de patiserie conţin de obicei cantităţi semnificative de grăsimi nocive (saturate, trans). ► Consumul insuficient de legume de culoare verde închis (broccoli, spanac, bame). Acestea conţin o cantitate semnificativă de Calciu, prin urmare e foarte important consumul adecvat al acestor legume, mai ales pentru cei care ţin o dietă strict vegetariană (fără produse lactate, fără ouă); o soluţie pentru completarea aportului de calciu este şi consumul variantelor de cereale îmbogăţite cu calciu şi alte minerale.► Privarea de vitamina B12. Dietele din care sunt excluse total proteinele de origine animală sunt de obicei deficitare în vitamina B12. Această vitamină se sintetizează de către bacteriile din tubul digestiv al animalelor (inclusiv al omului), însă se pare că pentru oameni este necesar aportul suplimentar, din alimentaţie. Pentru că această vitamină se găseşte în mod natural doar în alimentele de origine animală, în cazul în care acestea nu sunt incluse în dietă, este necesară suplimentarea cu vitamina B12 de sinteză sau consumul de cereale cu adaos de B12.ALEGE MENIUL OVO-LACTO-VEGETARIAN!În principiu, dieta ovo-lacto-vegetariană este cea mai recomandată de către specialistul în nutriţie Rodica Tenu, mai ales în condiţiile în care timpul de care dispunem pentru prepararea mesei este limitat. "Dacă avem la dispoziţie mai multe variante de alimente, va fi mult mai uşor să furnizăm organismului toţi nutrienţii necesari. Şi mai bună, din perspectiva aportului complet şi uşor de nutrienţi, este dieta pesco-lacto-vegetariană, sau pescovegetariană, care include, evident, consumul de peşte", conchide specialistul.