Probabil că ai observat deja: când dormi prost şi te odihneşti puţin, îţi este foame mai des. Cauza? Deficitul de serotonină. Efectul? Tragic: kilograme în plus aproape imposibil de dat jos ulterior.
Termenul dietă, din punct de vedere medical, nu desemnează o reţetă restrictivă, care trebuie urmată pentru a atinge un scop legat de greutate. Acest înţeles al termenului a fost consolidat de volumul imens de soluţii aşa-zis miraculoase care tot apar în mass-media.
Dietă înseamnă de fapt întreg complexul de comportamente alimentare, de la orele şi numărul meselor până la proporţiile în care sunt prezente grupele de nutrienţi în alimentaţia unui individ. A schimba dieta nu înseamnă a sări din barca Scarsdale în cea Montignac, ci presupune o schimbare lentă şi de durată a felului în care ne hrănim.
O asemenea abordare are şi dr. Judith Wurtman, care în urma unui studiu desfăşurat pe durata a 10 ani, a verificat o ipoteză care până acum fusese doar un mit care circula printre medici şi nutriţionişti. Ea şi-a publicat recent concluziile în lucrarea „The Serotonin Power Diet”. Dr. Wurtman susţine că o metodă complet sigură şi cu beneficii multiple de a slăbi este un program de 12 săptămâni în care în alimentaţie se introduc carbohidraţi, în cadrul meselor din prima parte a zilei.
Serotonina este o substanţă pe care corpul nostru o secretă atunci când ne odihnim atât cât trebuie, dar şi când consumăm carbohidraţi în stare cât mai nerafinată. Ideea din spatele dietei este că, menţinând un nivel ridicat de serotonină în organism, nu se mai instalează depresia şi vulnerabilitatea la stres scade drastic. Astfel, nu vom mai încerca să suplinim (inconştient sau nu) orele de somn pierdute prin mâncat excesiv şi nici nu vom mai da iama în frigider de fiecare dată când ne încearcă depresia sau avem un deadline.
Ce trebuie să faci, efectiv?
În primul rând, să îţi planifici mesele din timpul zilei astfel încât micul-dejun să fie cea mai consistentă, iar cina – cea mai uşoară.
În al doilea rând, alege carbohidraţii din fructe proaspete şi cereale integrale (nu mă refer doar la cereale la micul dejun, ci şi la orezul natur sau brun, la pastele şi pâinea integrale), cartofi, cartofi dulci.
În final, pe parcursul a maximum 12 săptămâni, înlocuieşte alimentele ca pâinea albă, pastele normale, dulceţurile, dulciurile concentrate, cu alimentele din categoriile de mai sus. Va fi un efort la început să ocoleşti raftul cu dulciuri şi să mergi la cel cu fructe, dar vei vedea că nivelul tău de energie va reveni la cotele „din vremurile bune”, că randamentul tău la învăţat sau la muncă va spori şi că treptat, kilogramele în plus se vor topi, cu marele avantaj al unei slăbiri naturale, care nu va lăsa în urmă semne grăitoare cum ar fi piele flască sau vergeturi.