Mănânci, trei săptămâni, drămuind cu zgârcenie caloriile, ca să pierzi 3 kg sau 10! Dar greul de abia acum începe: cum faci să nu pui kilogramele la loc, chiar şi mai repede decât le-ai dat jos?
Cu cât este mai draconică dieta, cu atât mai frustrată te simţi şi mai dornică de „revanşă”. Reîncepi să te înfrupţi şi uite aşa revii la obiceiurile alimentare proaste. Din fericire, acest cerc vicios poate fi întrerupt: cele mai recente cercetări occidentale în domeniul nutriţiei au adus soluţii salvatoare.
Regimul care nu te stresează
– 1 kg pe săptămână
Poţi să slăbeşti rezonabil alternând scurte perioade de regim cu perioade de reechilibrare alimentară – rezultatele apar în timp şi se menţin pe termen lung. Principiul este unul simplu şi eficient: să îţi atingi scopul (minus X kilograme), fără a-ţi afecta calitatea vieţii, adică fără să te înfometezi, fără să tai din meniu tot ce îţi place, fără să faci crize de nervi din cauza asta. Iată cum!
Trei zile la rând – de luni până miercuri, să zicem – urmezi un regim hipocaloric: fructe, legume, suplimente alimentare, ca să pierzi în greutate. De joi până duminică eşti liberă să mănânci ce pofteşti! Dar reducând porţiile de alimente bogate în zahăr şi grăsimi (ca să ţii sub control aportul de calorii şi să nu pui nici 100 de grame la loc). Vezi ce relaxant este? În weekend poţi ieşi la terasă ori la picnic, fără să îţi impui restricţii (dar şi fără să faci excese!). Îţi vei forma, cu încetul, noi deprinderi alimentare – să mănânci mai puţin, la timp şi echilibrat. Vei pierde circa 1 kg pe săptămână, dar nu îl vei mai pune la loc. Şi contează!
Regimul care te distrează
– 5 kg pe săptămână
Iată şi o metodă de slăbit… în joacă: uită de restricţii şi de calculul riguros al caloriilor! Este de ajuns să mănânci normal dimineaţa şi la prânz (normal = rezonabil), iar la cină să ai numai alimente care se consumă cu furculiţa. Această metodă hedonistă de slăbit, numită „Forking” (de la franţuzescul „fourchette” – furculiţă, desigur americanizat!), chiar dă roade. Verifică şi tu!
Pe masă, la cină, nu au ce căuta lingura, linguriţa sau cuţitul! Nu trişa – nici la prepararea meniului nu ai voie să foloseşti cuţitul! Şi nu te gândi că poţi mânca folosindu-ţi degetele! Vei pune pe masă doar ce poţi lua cu furculiţa. Amuzant, nu? Este mai mult un nou mod de a te hrăni, o nouă igienă alimentară, decât un regim şi se bazează pe principiile crononutriţiei: în momente diferite din zi, corpul nostru asimilează în mod diferit alimentele.
Astfel, glucidele din micul dejun se transformă în energie, pe când cele furnizate de o cină sunt stocate sub formă de grăsimi. Aşadar: cina nu va cuprinde nimic ce s-ar putea mânca folosind mâna (produse de patiserie, sandvişuri, fructe, pâine etc.), cu lingura (supă, iaurt, compot, îngheţată etc.), folosind cuţitul (cârnăciori, carne, brânză…)
Ce mai rămâne? Destul şi bun: legume, paste, orez, plus (totuşi!) câteva fructe – căpşune sau zmeură. Dacă ai mâncat rezonabil la prânz şi la micul dejun, alegând numai alimente uşoare, metoda va funcţiona: – 5 kilograme în şapte zile. Vrei să slăbeşti mai mult? Plusează: şterge din meniul de la prânz alimentele care pot fi consumate cu mâna! Autorul acestei diete ingenioase, Ivan Gavriloff, expert în inovaţii, a experimentat-o mai întâi pe propria siluetă şi abia după aceea a „lansat-o” în lume.