Da, cu o simplă dietă poţi să scapi de kilogramele în plus, celulită, acnee, dar şi de alergii, sindromul colonului iritabil sau artrită. În plus, această dietă, care e foarte uşor de ţinut, previne cancerul şi bolile de inimă.
Ce au în comun celulita, acneea şi cancerul? Toate sunt favorizate de inflamaţie, un proces care apare în organism ca răspuns la stimuli negativi. Dacă inflamaţia acută e provocată de patogeni sau traume şi e primul pas către vindecare, inflamaţia cronică este declanşată de alimentaţia greşită, toxine, stres sau sedentarism. Aceasta nu ajută la vindecare şi pe termen lung duce la o serie lungă de boli.
Iată ce trebuie să elimini şi ce trebuie să adaugi în dietă ca să ţii sub control inflamaţia cronică.
Ce alimente previn inflamaţia
Grăsimile sănătoase – stau la baza acestei diete fiindcă ele conţin acizi graşi omega 3 cu rol anti-inflamatoriu. Grăsimi sănătoase găseşti în peştele gras, migdale, nuci, seminţele de in, seminţele de cânepă şi uleiurile extrase din ele, avocado, măsline şi ulei de măsline extra-virgin. Sunt utile şi suplimentele cu ulei de peşte sau alte tipuri de uleiuri sănătoase cu condiţia să nu conţină aditivi.
Fructe şi legume – consumate crude, acestea aduc o mulţime de substanţe cu rol antioxidant, care previn inflamaţia cronică. Preferă legumele cu frunze de un verde închis, dar şi ceapa sau usturoiul. Atenţie la fructe, care conţin antioxidanţi, dar şi mult zahăr – cele mai sănătoase sunt fructele de pădure.
Condimente şi ierburi aromatice – pătrunjel, mărar, rozmarin, oregano, ghimbir, ceai verde, etc. Mai toate ierburile aromatice conţin substanţe cu rol antioxidant şi nu ar trebui să lipsească din salatele tale.
Ce alimente provoacă inflamaţia cronică.
Dacă nu poţi evita stresul sau expunerea la poluare, alimentaţia e foarte uşor de controlat. Ca să eviţi inflamaţia cronică trebuie să scoţi din dietă:
Carbohidraţii – dulciuri, pâine albă, cereale procesare, zahăr. Toate acestea ridică brusc glicemia, ceea ce declanşează inflamaţia.
Alimentele procesate – mezelurile, brânza topită, dulciurile, sunt doar câteva tipuri de alimente care pot fi intens procesate şi cu cantităţi mari de aditivi.
Alimentele la care ai intoleranţă – e posibil să ai o uşoară intoleranţă alimentară la gluten, lactoză, etc. fără să o ştii pentru că simptomele sunt adesea vagi şi nu îţi dai seama ce le provoacă. Intoleranţa alimentară dă startul unei cascade de procese inflamatorii care începe în sistemul digestiv şi continuă în restul corpului.
Grăsimile omega 6 – probabil ai auzit că sunt importante şi chiar aşa este. Numai că la fel de important este raportul omega 6 – omega 3. Pentru fiecare gram de mega 6 consumat ar trebui să conumi cel puţin un gram de omega 3. Iar în dieta vestică, raportul este cu mult în favoarea omega 6, care se găseşte în alimente de origine animală, soia, alune, ulei de floarea soarelui.
Foto: Thinkstock