Dieta paleolitică, naturală şi sănătoasă

.

Oamenii preistorici erau mai sănătoşi şi mai puternici decât noi. Alergau şi se luptau pentru hrană, mâncau numai alimente 100% naturale şi rezistau în cele mai grele condiţii.
De la această idee a pornit dieta paleolitică: dacă mănânci la fel ca omul preistoric poţi fi la fel de puternic şi de sănătos ca el.

Doctorul american Loren Cordain, fondatorul Institutului de Nutritie Paleolitică, este şi inventatorul dietei cu acelaşi nume.

„Uitaţi-vă la noi. Suntem jalnici. Mâncăm prea mult, mâncăm greşit şi suntem graşi. Strămoşii noştri erau slabi, în formă, nu aveau boli de inimă şi alte boli care ne chinuie astăzi”, a declarat Cordain pentru Times Online.

Teoria din spatele dietei este aceea că omul este vânător şi culegător de milioane de ani. Acum zece mii de ani, când s-au descoperit metodele de preparare a cartofilor, boabelor, cerealelor, omul a început să mănânce şi aceste alimente, care au un volum mic dar un număr mare de calorii. Se estimează că, din acel moment, s-a dublat cantitatea de calorii pe care o consumă omul.

O alimentaţie bogată în carne slabă şi alimente care se pot mânca crude (legume cu frunze verzi, rădăcini, fructe, etc.) asigură o sănătate optimş şi o siluetă perfectă, cred cei care urmează dieta paleolitică.

Regimul este preferat în special de bărbaţi, care tânjesc după muşchii şi puterea oamenilor preistorici, dar nici femeile nu se lasă mai prejos. Dieta, care este săracă în lactate, cereale, zahăr şi, desigur, în mâncare procesată, îţi promite o slăbire vizibilă, o formă fizică mai bunş şi mai multă energie.

Unii chiar duc această dietă la extrem, încercând să se hrănească exact ca strămoşii noştri. Ei servesc mese bogate, constând în special în carne, apoi suportă foamea timp de 24-48 de ore. Această abordare mimează perect modul de a mânca al oamenilor preistorici, care vânau un animal mare, mâncau pe saturate şi chiar mai mult, apoi erau nevoiţi să suporte foamea până la următoarea vânătoare.

Unii fac exerciţii fizice foarte solicitante înaintea unei mese, pentru a simula vânătoarea la care luau parte strămoşii noştri.

Nutriţioniştii recunosc că omul peşterilor se hrănea mai bine decât noi, însă nu încurajează această dietă dusă la extrem. Perioadele de post negru pot avea consecinţe peroiculoase şi nu este sănătos nici să mănânci foarte mult dintr-o dată. În plus, o dietă bazată pe carne şi grăsime poate însemna constipaţie şi dislipidemie. Conform unor studii recente, dieta fără carbohidraţi contribuie şi la depresie.

Mănâncă la fel ca omul preistoric

– Pune pe masă cât mai des legume de sezon. În această perioadă sunt indicate rădăcinoasele.
– Nu te feri de ciuperci. Pentru omul presitoric erau o sursă valoroasă de proteine.
– Nu găti mâncarea prea mult. Omul preistoric nu folosea oale, iar alimentele lui erau doar puţin fripte la foc deschis. Totuşi, ţine minte că nici fripturile în sânge nu sunt tocmai sănătoase pentru ca pot conţine bacterii şi virusuri.
– Carnea, în special organele, este baza dietei. Este la fel de indicat şi peştele.
– Mănâncă fără grijă ouă, fructe, nuci, migdale.
– Peştele si vânatul sunt de preferat în locul cărnii de porc.
– Renunţă la cartofi, cereale şi fasole.
– Renunţă şi la lactate, zahăr şi sare.

Foto: Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale