Ţii dietă? Nu trişa în week-end!

.

Întreaga săptămână mănânci sănătos şi faci exerciţii, dar, cum simţi „miros” de week-end începi să trişezi: dulciuri, pizza, un pahar de vin, leneveală în pat. Şi aşa pierzi tot…
… ce ai realizat în celelalte patru zile.

De vină este programul mai relaxat din week-end. Programul strict din timpul săptămânii, cu ore fixe de trezire, de masă şi de ajuns acasă, te ajută să ai obiceiuri sănătoase şi consecvente. În schimb, sâmbăta şi duminica sunt zile mai relaxate şi pline de tentaţii.

Te trezeşti mai târziu, mergi la petreceri, mănânci la restaurant şi, în plus, ţi se pare că meriţi să te relaxezi, chiar dacă asta înseamnă sute de calorii în plus.

Dacă te recunoşti în această descriere, să ştii că nu eşti singura care păţeşte aşa ceva. Un studiu publicat în 2003, arată că foarte multe persoane trişează în week-end. Au fost analizate obiceiurile alimentare a 28.000 de persoane şi s-a constatat că un adult consumă 115 calorii în plus pe zi, de vineri până duminică.

Majoritatea caloriilor provin din alimente bogate în grăsimi şi din alcool. Dacă facem socoteala, aceste 115 calorii, înseamnă, într-un an, 2,5 kilograme în plus.
Chiar dacă este o tendinţă generală, excesul alimentar şi lenea din week-end pot fi evitate. E adevărat că asta necesită mai multă voinţă, însă nu este o încercare imposibilă. Foloseşte aceste trucuri simple!

Sport de week-end

Sâmbăta şi duminica nu prea ai chef de mişcare. Poate că sala la care mergi e mai aproape de serviciu decât de casă, poate că preferi să te relaxezi. Ca să nu ai impresia că sportul este doar o corvoadă în plus, uită de sală şi alege activităţi mai plăcute: fă plimbari lungi în parc sau prin oraş (caută şi nişte scări de urcat), mergi la dans şi înlocuieşte jocurile pe calculator cu laser-tag, paintball sau o repriză de baschet sau volei, alături de prieteni.
 
Dacă ai un căţel, scoate-l la o plimbare lungă şi joacă-te mai mult cu el.

Excese de week-end

Măcar sâmbăta şi duminica, meriţi să mănânci pe săturate, dar dacă tot e să faci excese, alege alimente cu puţine calorii. Ţine la îndemână fructe proaspete, salate, iaurturi, popcorn fără unt, seminţe.

Dacă mănânci în oraş, evită fast-food-urile şi alege un restaurant unde poţi comanda un piept la grătar sau un ghiveci de legume.

Iar dacă vei comanda, totuşi, nişte cartofi prăjiţi sau nişte aripioare, cere şi o salată mare. Măcar o parte din ce mănânci să fie sănătos si, cine stie, poate chiar te vei sătura înainte să termini cartofii.

La petreceri nu vei putea să bei apă, deci probabil că vei consuma şi alcool. Din păcate, o singură băutură alcoolică are la fel de multe calorii ca un baton de ciocolată. Alege un pahar de vin roşu în locul unuia de „tărie” şi încearcă să eviţi cocktail-urile care conţin nu numai alcool, ci şi sucuri cu conţinut de zahăr.

Foto: Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale