PENTRU 4 PERSOANE – PREPARARE: 45 MINUTE – COACERE: 25 MINUTE
Pentru umplutură:
►►4 gutui
► 2 linguri suc de lămâie
► 60 g unt
► 8 linguri vin roşu
► 4 linguri marmeladă de coacăze
► 4 linguri zahăr pudră
► 100 g fistic mărunţit
► Gutuile se curăţă de coajă, se taie jumătăţi şi se scot sâmburii. Se pune la fiert o oală cu 1,5 l de apă şi sucul de lămâie şi se introduc gutuile, timp de 1 minut, în apa fiartă. Se scot gutuile din apă şi se lasă să se usuce.
► Se ung 4 castroane mici, termorezistente (sau unul mare) cu unt. În fiecare se pun câte patru jumătăţi de gutuie tăiate la rândul lor în jumătăţi. Restul de patru jumătăţi de gutui se pun deasupra celorlalte, se stropesc cu vin roşu şi se ung cu marmeladă de coacăze.
► Se pun castroanele în cuptorul încălzit în prealabil la 200°C şi se lasă 15 minute. Apoi se presară zahărul pudră şi fisticul mărunţit şi se mai lasă 6-8 minute. Se serveşte cald.
Cruşon de gutui cu coniac (Punci aromat de gutui)
Ingrediente (pentru 5-6 pahare):
2 gutui potrivit de mari
500 g miere sau zahăr
2 linguri zeamă de lămâie
4 linguri vin alb sec
1 baton de scorţişoară
750 ml apă
125 ml coniac
1. Gutuile se şterg bine cu un şervet curat, să se îndepărteze tot puful de pe ele, se spală şi se taie în jumătăţi. Se curăţă de seminţe, eliminând toată partea tare din jurul seminţelor, apoi se taie felii şi se stropesc cu zeamă de lămâie.
2. Batonul de scorţişoară se rupe în bucăţi mici şi se pune într-o oală de 2-3 l. Se adaugă mierea, vinul şi apa, apoi se amestecă uşor şi se pun pe foc. După primul clocot se pun şi feliile de gutui, care se fierb la foc mic, cu oala acoperită, 20-30 minute.
3. Se scot feliile de gutui şi se pun în pahare, iar sucul în care au fiert se acoperă şi se lasă deoparte să se răcească. Se adaugă apoi coniacul şi se toarnă în pahare, peste fructe.