Asigură-i copilului tău mese sănătoase, pline de culoare! Roșu aprins, verde crud, galben strălucitor, violet purpuriu – aceste culori luminoase ale fructelor și legumelor nu ne încântă doar privirea, ci sunt adevărate surse de substanțe nutritive sănătoase.
Roșiile, spanacul, portocalele și afinele sunt bogate în substanțe nutritive care pot reduce riscul bolilor de inimă și al cancerului.
În general, cu cât alimentul este mai colorat, cu atât este mai hrănitor (de exemplu, spanacul are o cotă mai mare de substanțe nutritive decât salata verde). E important să consumăm cât mai mult din toate aceste culori, pentru a ne asigura că obținem o alimentație echilibrată.
Tu știi care sunt culorile curcubeului?
Roşu
Licopenul este un pigment natural, care oferă fructelor (cum ar fi roșiile, grepfrutul roșu/roz și pepenii roșii) culoarea pe care o au, fiind unul dintre cei mai puternici carotenoizi în lupta împotriva cancerului. Carotenoizii se găsesc și în morcovi, în legume de culoare verde-închis, în ardei roșii, cartofi dulci, piersici, caise (proaspete și uscate), mango, pepeni galbeni și papaya.
În mare parte, licopenul provine din roșii, fiind mai ușor absorbit de organism dacă roșiile sunt preparate cu un pic de ulei în mâncăruri, cum ar fi supa de roșii sau sosul de roșii pentru paste. Cu toate acestea, există și alte surse de licopen: pepenele roșu, guava și grepfrutul roșu/roz. Licopenul nu este produs de organism și trebuie asimilat din alimentație.
Vezi continuarea pe baby.unica.ro!
Ultima modificare august 3, 2020 11:17 am