Dieta cu goji: Cum se consumă și ce beneficii au fructele minune

.

Fructele goji sunt adesea considerate adevărate ”fructe minune” sau superalimente pentru că au multe beneficii pentru sănătate. Vezi cum te ajută fructele goji pentru slăbit, la ce e bun ceaiul de goji și cum se consumă aceste fructe.

Fructele goji: proprietăți și beneficii

Deși oamenii de știință încă ezită în privința acestor fructe din pășunile alpine înalte, fanii medicinei naturiste continuă să susțină proprietățile și beneficiile aduse de fructele goji pentru sănătate.

Folosite de mii de ani în China și Himalaya pentru gustul delicios și pentru culoarea frumoasă (roșu aprins), fructele goji erau recomandate pentru afecțiuni ale ochilor, ficatului și rinichilor.

Fructele goji sunt bogate în vitamina C și fibre și sărace în calorii, ceea ce le face perfecte pentru curele de slăbire, convalescență.

În plus, fructele goji sunt o sursă bună de vitamina A și proteine, acestea din urmă fiind un detaliu interesant și rar întâlnit la fructe.

Cu un conținut mare de zeaxantină, fructele goji sunt o bună sursă de antioxidanți greu de găsit în alte alimente.

Beneficii fructe goji pentru organism

  • Reduce unele tumori (în special pentru cancerul testicular)
  • Reduce efectele neplăcute ale chimioterapiei
  • Ajută în lupta cu bolile autoimune
  • Ajută în caz de boli inflamatorii, reumatism, artrită, etc
  • Detoxifică organismul (ficatul rinichii, îndepărtează metalele grele din corp)
  • Ajută în caz de boli respiratorii, astm bronșic, tuse convulsivă
  • Reduce oboseala, acționează ca un energizant natural
  • Crește libidoul
  • Crește concentrarea
  • Protejează de boli cardiovasculare
  • Reglează glicemia
  • Reglează nivelul de colesterol din sânge
  • Ajută în caz de insomnie, relaxează mușchii și calmează sistemul nervos
  • Reduce stresul și anxietarea
  • Previne apariția bolilor de ochi, protejează retina
  • Susține curele de slăbire, accelerează metabolismul

Cum se consumă goji

Ca și în cazul altor fructe, goji se pot consuma în porții mici, de mai multe ori pe zi, având în vedere sfatul medicului dacă suferiți de diabet sau alte boli cronice și luați medicamente.

Deși fructele goji se găsesc în comerț mai mult sub formă deshidratată (arată ca niște stafide roșii), se pot comercializa și vidate sau proaspete, în zonele unde sunt cultivate.

Prețul fructelor goji depinde mult de locul de unde le achiziționați și de forma sub care sunt comercializate (uscate, proaspete, fierte, etc).

Sub formă uscată, fructele goji au prețuri între 50 și 100 lei kilogramul, din nou, în funcție de forma și ambalajul în care sunt vândute (vrac, vidate, la punguțe de câteva porții, în amestecuri de fructe uscate și semințe, etc).

La micul dejun, fructele goji sunt delicioase în smoothie, cu cereale și iaurt sau lapte, în timp ce nicio gustare din comerț nu se compară cu un amestec de fructe uscate, semințe, fulgi de ciocolată neagră și fructe goji pentru momentele de foame de după amiaza sau seara.

Fructele goji sunt delicioase și gătite în mâncare, alături de carne macră de porc sau curcan. Pot fi preăsrate în salate, fierte în sosuri groase pentru friptură (chutney, etc) și în prăjituri de tot felul.

Cura de slăbire cu fructe goji

Fructele goji oferă multă energie, deoarece conțin carbohidrați complecși și antioxidanți alături de vitamine și fibre. De aceea, ele sunt foarte bune în curele de slăbire, oferind energie, reducând senzația de foame și accelerând arderea grăsimilor deja existente.

Gustul dulce și bogat, alături de conținutul mare de fibre vegetale conferă o senzație de sațietate, în timp ce un pumn de fructe goji consumate înainte de masă te fac să mănânci mai puțin sau să poftești mai rar la alimente interzise pe timpul dietei.

Cum se face ceai de slăbit cu goji

Unii fani ai terapiilor naturiste susțin că ceaiul de fructe goji ajută organismul să-și mențină energia, chiar și atunci când primește mai puțină hrană.

În plus, ceaiul de fructe goji are un gust delicat și poate fi combinat cu alte plante, cum ar fi ghimbirul sau ceaiul verde, pentru mai multe efecte benefice și arderea grăsimilor.

Contraindicații și atenționări pentru consumatorii de fructe goji

Fructele goji nu sunt recomandate femeilor gravide și care alăptează, dar nici persoanelor care iau medicamente pentru diabet, boli de inimă sau antidepresive.

Dacă aveți afecțiuni cronice pentru care luați medicamente sau urmați tratamente pentru astfel de boli grave este bine să vă consultați cu medicul înainte de a consuma fructe goji pentru slăbit sau respectivele afecțiuni.

Fructele goji sunt bune pentru sănătate, fiind pline de antioxidanți, vitamine, minerale și alți nutrienți care te ajută să scapi de kilogramele în plus, cresc imunitatea și tonifiază organismul.

Sursa foto fructe goji uscate: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton