După ce ajungi seara acasă ţi se întâmplă să mănânci cu poftă fără să te gândeşti dacă alegerea pe care ai făcut-o în privinţa meniului este bună pentru sănătate şi siluetă? Medicul specialist scoate în evidenţă cele mai populare produse pe care ar trebui să le eviţi la orele trecute de amiază.
Agitaţia, obişnuinţa de a nu mânca prea mult în cursul zilei, activitatea permanentă din cauza căreia deseori sari peste orele de masă, toate acestea te pot determina să faci alegeri neinspirate la cină. Mai ales acum, în perioada de iarnă, când frigul de afară dă tendinţa de a consuma ceva mai mult dulce decât de obicei şi o mâncare caldă, prăjită rapid, care poate fi nu tocmai indicată pentru organism, dar nici pentru siluetă. Medicul Ciprian Constantin, specialist în diabet, nutriţie şi boli metabolice şi membru al Fundaţiei pentru alimentaţie sănătoasă, ne oferă o listă orientativă a alimentelor pe care ar fi bine să le ocoleşti după ora 20.
►CARTOFI PRĂJIŢI CU FRIPTURĂ
Pare o masă bună, însă încărcătura grasă a cartofilor aduce foarte multe calorii. Combinaţia carbohidraţi – proteine este hulită câteodată, dar în mod greşit. Această combinaţie poate fi parte dintr-o alimentaţie echilibrată, cu 55-60% carbohidraţi şi cu 10-15% proteine, dacă nu aveţi probleme cu greutatea. Nu se poate menţine, însă, o dietă cu această combinaţie.
►PRĂJELI (CARNE, JUMĂRI, CÂRNAŢI ETC.)
Aceste alimente se digeră destul de greu şi va fi nevoie de mai mult de 4 sau 5 ore pentru procesul de digestie. Somnul va fi agitat şi în eventualitatea unei hernii gastrice (afecţiune destul de întâlnită în cazul persoanelor obeze) vor apărea şi eructaţii (n.r.: mai exact neplăcutele râgâieli).
►CITRICE
Chiar dacă sunt fructe şi ar putea fi considerate o masă uşoară, citricele reprezintă un stimulator gastro-intestinal care creşte secreţia digestivă, scade pH-ul la nivel gastric, cu dureri şi cu simptome tipice în cazul unei acidităţi gastrice crescute. De evitat, dacă aveţi probleme cu stomacul!
►FRUCTE DE MARE
Sunt unele dintre cele mai puternice alergene şi, în combinaţie cu alcoolul şi cu unt/ smântână/ ulei, pot fi factori declanşatori pentru o pancreatită. Ideal ar fi să fie consumate prânz.
BĂUTURĂ CARBOGAZOASĂ CU ÎNDULCITOR/APĂ MINERALĂ
Sunt băuturi sărace în calorii. După consumul lor rămâne însă senzaţia de foame, deoarece stomacul se dilată din cauza volumului acestor produse. Din punct de vedere nutriţional conţinutul de carbohidraţi este chiar nul, ingestia lor putând fi asemănătoare unui balon. O dietă de slăbire bine aleasă ar trebui să implice alimente hipocalorice, nu noncalorice şi făra acid, adică apă plată.
SUCURI DE FRUCTE/FRUCTE CONFIATE/GEM/DULCEAŢĂ
Oricare din aceste tipuri de alimente aduce carbohidraţi în procent de 75-85%, fiind o adevărată sursă pentru lipide. Produsele din această categorie sunt indicate să fie consumate dimineaţa, când avem nevoie de energie.