Sarcina care durează un an şi alte ciudăţenii despre gravide

.

Da, se pare că există posibilitatea ca o sarcină să dureze un an. Află şi alte lucruri interesante şi ciudate despre sarcină şi dezvoltarea fătului!
Sarcina care a durat un an – Mai exact 375 de zile. Fătul a părut să se oprească din evoluţie la trei luni, iar la şase luni mama lui a simţit primele mişcări. La final, s-a născut o fetiţă sănătoasă care cântărea puţin peste trei kilograme. Iniţial s-a bănuit că mama a suferit un avort spontan, urmat de o altă sarcină, dar doctorul ei a spus că era imposibil.

Fătul de sex masculin poate avea erecţii – dacă ai noroc, acestea se pot vedea la ecografie încă de 16 la săptămâni. Iar când mama are un contact sexual însoţit de orgasm, inima fătului bate mai rapid.

Mirosul şi gustul gravidei sunt mai sensibile – se bănuieşte că organismul femeii a evoluat astfel ca să poată detecta rapid chiar şi cantităţi mici de toxine ce nu i-ar face rău unui adult dar ar putea afecta fătul.

După sarcină picioarele pot creşte cu un număr – Sub acţiunea hormonilor, ligamentele se relaxează pentru a face naşterea mai uşoară. Asta se vede şi la nivelul bazinului, dar şi la picioare. Dacă modificarea este importantă, picioarele pot rămâne aşa şi după naştere.

Fătul poate fi stangaci sau dreptaci – preferinţa pentru folosirea uneia din mâini se manifestă încă din primul trimestru al sarcinii.

Poţi să sughiţi non-stop luni de zile
– i s-a întâmplat unei gravide care a sughiţat începând din luna a patra şi până la scurt timp după naştere. Din nou, hormonii au fost de vină, ei provocându-i spasme la nivelul diafragmei.

Gemenii se pot naşte la intervale mari – mai exact, 14 săptămâni. Primul s-a născut prematur şi a petrecut mult timp la terapie intensivă, în timp ce al doilea părea că nu mai vrea să vină, aşa că medicii au decis să-l aştepte. Până la urmă s-a născut prin cezariană.

Unul din gemeni se poate ascunde timp de nouă luni – astfel că la naştere să ai o supriză de proporţii. Femeia care a păţit-o tocmai născuse o fetiţă când a simţit din nou contracţii. La scut timp a venit şi frăţiorul de care nimeni nu ştia. Se pare că la toate ecografiile făcute el se ascunsese cumva în spatele surorii lui.  

Citeşte şi despre femei care nu au ştiut ca sunt însărcinate sau despre sarcina fantomă!

Foto: Shutterstock 

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale