Pregătirile pentru sfârşitul anului te-au stors de energie. Dar acum revii la ritmul normal şi poţi răsufla uşurată. De ce eşti, totuşi, tristă?
N-ai chef de nimic?
Fără să te supere ceva anume, ai o stare ciudată. Eşti lipsită de energie, vezi viitorul în nuanţe de gri şi sub nici o formă nu ai vrea să te apuci de ceva nou. Păi nici nu trebuie! Ce a fost mai „greu” a trecut. Iar starea ta se numeşte „depresia de după sărbători”. Cum funcţionează? Pentru că ai fost „în priză” în ultimele două săptămâni, iar toţi ai casei au contat pe tine pentru ca lucrurile să meargă strună (şi tu ai dat tot ce ai avut mai bun), acum eşti extenuată. Nu înseamnă că ai probleme de sănătate, ci că ai nevoie de puţină odihnă.
Fă-ţi programul
Ceea ce doreşti este să leneveşti în pat până la prânz, să te uiţi la televizor şi, seara, să te plimbi în parc. Numai că ai nevoie să îţi pui lucrurile în ordine mai întâi. Fă-ţi programul pentru următoarea perioadă, în primul rând pentru că trebuie să ştii ce ai de făcut, şi, în al doilea rând, pentru că te ajută, psihic, să depăşeşti momentul. Şi astfel reuşeşti să te plasezi undeva „în viaţa ta”. Stabileşte cât ai de lucru în următoarea perioadă, ce vrei să mai faci prin casă, ce costum vrei să modifici, ce ghivece pentru flori trebuie să cumperi etc.
Nani, nani, puişor!
Dormi bine! Nu mult, pentru că dacă dormi mai mult de opt ore pe noapte, te trezeşti mai obosită decât erai când te-ai culcat. Nu uita că orele între care te odihneşti cel mai bine sunt 22,00 – 02,00. Încearcă să nu te culci mai târziu de ora 22,00 şi vei simţi (în câteva zile) cum tonusul îţi va reveni la normal. Dacă nu ai reînceput programul la serviciu sau dacă lucrezi dimineaţa, ar fi bine să „prinzi” câteva momente de somn şi după masa de prânz, dar nu mai mult de o oră, pentru că îţi dai tot metabolismul peste cap.
Alimentaţia este, de asemenea, foarte importantă, când vrei să treci peste o depresie uşoară. Renunţă la carnea de porc, la prăjeli şi la dulciuri… pentru o săptămână. Mănâncă legume din belşug, carne slabă, orez şi fructe. Nu fuma şi nu bea alcool. Înlocuieşte ceaiul de dimineaţă cu un fresh de portocale şi bomboanele cu fistic sau cu nuci.
Sursa foto: Shutterstock