O carieră de succes s-ar putea să îţi aducă şi câteva kilograme în plus. Află de ce te îngraşi la locul de muncă.Oamenii care stau toată ziua la birou sau care lucrează în condiţii stresante au un risc mai mare de a se îngrăşa, potrivit specialiştilor, iar motivele sunt numeroase.Stai ore întregi pe scaunLipsa de activitate fizică se numără printre cei mai mari duşmani ai siluetei. Încearcă să te ridici de pe scaun la fiecare 50 de minute, să facă o plimbare scurtă şi să te întorci. Un astfel de obicei nu este bun doar pentru a ţine kilogramele în plus departe, ci te va ajuta să fii mai productivă la locul de muncă.Mergi la birou cu maşinaChiar dacă nu ţi se pare important, drumul până în staţia de metrou te poate ajuta să te menţii în formă. Un studiu al cercetătorilor americani a arătat că oamenii care merg cu maşina la muncă au un risc mai ridicat de îngrăşare decât cei care folosesc mijloacele de transport în comun. Încearcă să mergi la muncă cu metroul sau cu autobuzul măcar de trei ori pe săptămână.Lucrezi într-un mediu stresantDacă ai un şef stresant, încearcă să nu îi dai prea mare atenţie. Studiile au arătat că nivelul mare de cortizol - hormonul stresului, te face să pofteşti la mâncare nesănătoasă, cu un conţinut ridicat de grăsimi sau zahăr. În plus, cercetătorii germani au constatat că stresul duce la apariţia diabetului de tip 2.Pe lângă toate acestea, când lucrezi într-un mediu stresant, uiţi de obiceiurile sănătoase, în dorinţa de a-ţi termina mai repede treaba. Încearcă să te organizezi mai bine şi să îţi faci un plan care să îţi permită să faci pauze şi să mănânci sănătos.Sursa foto: thinkstockphotos.Rămâi la birou peste programAngajaţii care rămân la birou multe ore după program şi dorm puţin sunt mai predispuşi la îngrăşare. Un studiu din 2013 al cercetătorilor americani a arătat că adulţii care au dormit patru ore, timp de cinci nopţi la rând, s-au îngrăşat mai mult decât cei care aveau un somn de opt ore. Încearcă să îţi termini treaba la timp şi nu pierde nopţile, dacă vrei o siluetă perfectă.Mănânci dulciuriDacă ai dulapul de la birou plin cu dulciuri, nu te mira că te îngraşi. În fiecare situaţie stresantă vei avea tendinţa să mai mănânci o bomboană sau un baton cu ciocolată, aşa că înlocuieşte aceste gustări nesănătoase cu fructe, nuci sau alune crude.Ai colegi care mănâncă nesănătosDacă mergi la masă cu cei care mănâncă nesănătos, ai toate şansele să renunţi la salată pentru o felie de pizza. Ia-ţi mâncare la tine şi încearcă să nu te laşi influenţată de alegerile colegelor tale.Petreceţi multDacă lucrezi într-un mediu în care se serbează zilnic o zi de naştere, s-ar putea să pui câţiva centimetri în talie. Spune-le colegilor tăi că eşti la dietă şi încearcă să nu mănânci fiecare felie de tort care ţi se oferă.