Uneori plăcut, alteori neplăcut, gâdilatul este o senzaţie care te ajută să te aperi, dar şi să te apropii de cei din jur. Poate că aşa s-ar explica de ce nu ne putem gâdila singure.
De fapt, gâdilatul ia două forme. Prima, care se numeşte, în termeni ştiinţifici knismesis, este provocată de o mişcare foarte uşoară de-a lungul pielii. Simţi o mâncărime şi eşti tentată să pui imediat mâna pentru a vedea ce te gâdila sau pentru a îndepărta stimulul respectiv.
Gâdilatul, modalitate de apărare
Se crede că această senzaţie a evoluat ca modalitate de protejare a corpului. Datorită ei simţi când pe pielea ta merge un păianjen, un gândac sau o altă insectă şi asfel poţi să-l îndepărtezi imediat, înainte să-ţi facă rău.
Acest tip de gâdilat este neplăcut, îţi dă mâncărimi, însă fără el nu ai putea să te aperi de duşmani mici, dar posibil periculoşi. Knismesis este prezent la majoritatea animalelor.
Al doilea tip de gâdilat se numeşte gargalesis şi apare atunci când se aplică o presiune continuă asupra anumitor zone ale corpului. La început senzaţia este plăcută şi te face să râzi, chiar dacă nu eşti într-o dispoziţie prea veselă. Însă, dacă persista şi mai ales dacă ştii că nu o poţi controla, senzaţia începe să devină neplăcută sau chiar dureroasă. Se pare că gâdilatul tălpilor era una din metodele de tortură folosite de romani.
Modalitate de apropiere?
Deşi apare şi la unele specii de maimuţe, gargalesis este o reacţie caracteristică oamenilor. Nu se ştie exact care este rostul ei, însă există mai multe teorii. Unii psihologi sunt convinşi că gâdilatul este o modalitate de întărire a unei relaţii apropiate. De fapt, gâdilatul este plăcut numai când ţi-l „aplică” o persoană apropiată, în care ai încredere. Dacă ar încerca să te gâdile un strain cu siguranţă nu ti-ar plăcea deloc.
Chiar se crede că gâdilatul este o formă de comunicare ce datează dinaintea limbajului verbal. Când nu se puteau exprima în cuvinte, oamenii se gâdilau unul pe altul pentru a-şi arăta că se plac.
Totuşi, aceste teorii nu explică de ce unii dintre noi urăsc să fie gâdilaţi. Alţi cercetătorii cred că dezvoltăm sensibilitatea la gâdilat încă din viaţa intrauterină, când această senzatie ne ajută să alegem o poziţie favorabilă în uter. Nu se ştie de ce unii se gâdilă mai mult şi alţii mai puţin sau de ce unii au anumite zone mai sensibile la astfel de atingeri.
De ce nu poţi să te gâdili singură
Se spune că cerul gurii este singura parte a corpului pe care ne-o putem gâdila singuri. Într-adevăr, dacă îţi atingi cerul gurii cu limba, vei vedea că te gâdili. Dar acelaşi lucru se întâmplă dacă îţi treci uşor un deget peste antebraţ. În ambele cazuri este vorba de knimesis, prima formă de gâdilat pe care ne-o putem provoca şi singuri.
În schimb, cealaltă formă, gargalesis, ne-o poate provoca doar o altă persoană. Aşa se explică de ce nu suporţi să-ţi atingă cineva tălpile fără să izbucneşti în râs, pe când tu, singură, poţi fără probleme să ţi le atingi. Una din explicaţii este că un gâdilat „eficient” trebuie să fie imprevizibil, adică să nu ştii în ce punct al corpului vei fi atinsă.
Când te atingi cu propriile degete, această condiţie nu mai este îndeplinită. Receptorii din piele nu pot distinge între atingerile tale şi ale altcuiva, însă creierul uman este capabil să facă anumite predicţii privind consecinţele mişcărilor pe care le face corpul şi astfel ştie dacă o senzaţie este produsă de un stimul extern sau nu. Knimesis, în schimb, nu depinde de elementul surpriză – probabil pentru că are un rol atât de important în protecţia corpului – şi de aceea este o senzaţie pe care ne-o putem provoca singuri.
O altă teorie spune că creierul nostru ştie ce senzaţii îşi poate provoca propriul corp, motiv pentru care nici nu suntem conştienţi de mişcările limbii atunci când mestecăm sau de mişcările corzilor vocale atunci când vorbim.
Foto: Shutterstock