De ce nu ar trebui sa îţi faci patul niciodată

.

Te numeri printre cei care îşi fac patul în fiecare dimineaţă? Dacă da, este momentul sa renunţi la acest obicei. Află de ce.

Cei mai mulţi oameni îşi fac patul dimineaţa, după ce se trezesc, pentru a-şi păstra casa curată şi a scăpa de tentaţia de a se întinde la loc. Deşi este un obicei care îţi menţine ordinea în cameră, cercetătorii susţin că este mai bine să renunţi la el. Potrivit unui studiu al specialiştilor de la Universitatea Kingston, citat de sportonlinegroup.com, când îţi faci patul, creezi un mediu propice pentru dezvoltarea acarienilor. Aceste microorganisme favorizează apariţia astmului şi a alergiilor, aşa că este indicat să îi eviţi. Trăesc, de obicei, pe pielea ta, dar cad odată cu celulele moarte şi ajung pe pat, în aşternuturi, perne sau saltea.

În timpul nopţii, stai câteva ore în pat, iar căldura emanată de corpul tău creează un mediu umed, perfect pentru reproducerea acarienilor. Cercetătorii au constatat că un mod de a reduce înmulţirea acestor microorganisme este să nu mai faci patul.

”Ştim că acarienii supravieţuiesc numai dacă iau apă din atmosferă, iar pentru asta, se folosesc de glandele noastre. Atunci când nu îţi faci patul, laşi salteaua şi cearşafurile să se usuce şi provoci deshidratarea acarienilor şi uciderea lor”, a explicat dr. Stephen Pretlove pentru BBC.

Citește și: Ce sunt acarienii, cum scăpăm de ei și cum prevenim apariția lor

Cum îţi dai seama că ai acarieni

Acarienii sunt microorganisme care se hrănesc cu celule de piele moarte şi se dezvoltă în medii umede şi călduroase. O proteină care se găseşte pe corpul lor poate provoca alergii la oameni, iritaţii şi inflamaţii ale căilor nazale. Sunt răspândiţi peste tot, nu prea ai cum să îi eviţi, însă când se găsesc în număr mare, pot provoca probleme de sănătate.

Eşti expusă la acarieni dacă locuieşti într-o casă cu o ventilaţie proastă, cu umiditate mare, bine încălzită ori în care se fumează. Dacă ai devenit sensibilă la acarieni, te poţi confrunta cu febră mare, ochi înroşiţi, rinită alergică, strănut, dificultăţi în respiraţie, mâncărimi ale pielii, tuse sau probleme cu somnul. Un test cutanat îţi poate spune dacă suferi de alergia la acarieni.

Cum scapi de acarieni

Sunt câteva metode care te pot ajuta să reduci numărul de acarieni din locuinţă. În primul rând, acoperă-ţi salteaua cu folii de plastic, astfel încât niciun microorganism să nu poată pătrundă în ea. Aeriseşte-ţi locuinţa şi evită umiditatea. Aşternuturile trebuie spălate la temperaturi mari, de aproxmativ 60 de grade Celsius. Este temperatura la care acarienii mor. Dacă materialul este sensibil, după spălare şi uscare, îl poţi lăsa la congelator pentru 48 de ore.

Înlocuieşte pernele şi pilotele cu lână sau pene cu unele umplute cu materiale sintetice. Scutură-ţi zilnic aşternuturile şi şterge praful din cameră la fiecare două-trei zile. Renunţă la covoare şi nu păstra multe haine afară.Astfel, vei reduce considerabil înmulţirea acarienilor.

Sursa foto: Thinkstockphotos.

Ultima modificare iunie 16, 2021 3:28 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale