Multe femei se simt ruşinate şi nu mai ştiu ce să mai facă să scape de părul nedorit de pe faţă. Fie că este vorba de perciuni, păr pe obraz sau de mustaţă, părul pe faţa femeilor este o problemă. Vezi care sunt cauzele.
Cât păr este normal la femei?
Cantitatea normală de păr în cazul femeilor este foarte relativă. De cele mai mutle ori, pilozitatea facială la femei se rezukmă la păr foarte fin, ca puful de piersică deasupra buzelor, pe bărbie, piept şi abdomen sau spate. Dacă părul din aceste zone este închis la culoare, cu fire groase şi aspre, ca la bărbaţi, suferiţi de hirsutism.
Cauzele obişnuite ale creşterii părului pe faţă la femei
Femeile produc cantităţi mici de hormoni masculini. Dacă există un dereglaj hormonal, glandele pot primis emnale greşite, produc prea mulţi hormoni bărbăteşti şi părul începe să crească în zone cum ar fi mustaţă, bărbie, obraji, sub urechi, pe braţe (mai mult, mai lung şi mai negru decât în mod normal), pe abdomen şi chiar şi pe spate sau pe mâini, sub degete.
De cele mai mutle ori, hirsutismul este transmis genetic şi nu prevesteşte probleme grave, ci doar este deranjant şi ruşinos, pentru unele femei.
O cauză obişnuită a părului facial în exces la femei este sindromul de ovare polichistice.
Femeile care suferă de ovare polichistice pot suferi şi de acnee, ciclu menstrual neregulat, dureros şi cu stări de rău accentuate, probleme cu greutatea şi chiar diabet.
Dacă astfel de simptome apar brusc, poate fi un semn al unei tumori care produce hormoni masculini în corp.
Page: 1 2