De ce adormim mai greu într-un loc nou

.

Fie că ne mutăm într-o casă nouă sau ne cazăm la un hotel pe timpul vacanței, ni se pare că somnul din prima noapte nu este deloc odihnitor. Ne foim, iar mintea noastră rămâne într-un stadiu de alertă și nu ne putem detașa nicium, așa cum se întâmplă atunci când dormim în patul propriu. Te-ai întrebat vreodată care este motivul?

Citește și – Câte ore trebuie să dormi pe noapte, în funcție de vârstă

Fenomenul poartă numele de „efectul primei nopți”, iar cercetătorii susțin că l-au descoperit de mai bine de 50 de ani.

„Chiar și atunci când studiem persoane tinere și sănătoase, fără probleme de somn cronice, observăm că la 99% dintre acestea întâlnim acest efect în prima noapte, un stadiu ciudat de veghe”, declară Yuka Sasaki, cercetător la Brown University.

Pentru a detecta cauza, Sasaki împreună cu alți cercetători din SUA, a recrutat 35 de voluntari sănătoşi pe care i-au adus într-un laborator în care au dormit două nopţi, cu o pauză de o săptămână între cele două. Voluntarii au fost conectaţi la maşinării care le măsura ritmul cardiac, nivelul de oxigen din sânge, respiraţia, mişcarea ochilor şi a picioarelor, precum şi activitatea din ambele emisfere ale creierului.

Experţii s-au focusat pe activitatea creierului cu frecvenţe cu unde joase, un tip de comportament al creierului care indică cât de adânc doarme persoana. Aceştia au analizat patru traiectorii din creier în timpul ambelor sesiuni de somn, măsurând cum a fost afectată adâncimea somnului de zgomotul din cameră.

După prima noapte de somn, subiecţii au prezentat o slăbiciune mai mare în jumătatea stângă a creierului. De asemenea, partea stângă era mult mai sensibilă la sunetele ciudate, care constituiau o posibilă ameninţare. O săptămână mai tărziu, când subiecţii s-au întors din nou în laborator, în creierul acestora simetria activităţii era mult mai constantă, fapt ce sugerează că aceştia s-au acomodat cu mediul din jur.

Rezultatele au arătat că, în timpul primei nopți, emisfera stângă a creierului a fost mai activă în timpul somnului profund decât emisfera dreaptă. Care este motivul? Creierul uman, precum cel al animalelor, ar putea considera că o cameră nouă reprezintă un mediu imprevizibil și periculos. Astfel, experţii au descoperit că şi oamenii pot să-şi odihnească o parte a creierului în timp ce a doua rămâne în alertă, fenomen numit somn cu frecvenţă de unde joase uniemisferic.

Citește și – De ce să nu porți niciodată sutien în timpul somnului

Foto – Shutterstock

 

    
Vedete din Romania Vedete internationale