Un zâmbet frumos aduce un plus imaginii personale. Graţie metodelor moderne de tratament, vizita la stomatolog e o plăcere şi oferă satisfacţii pe termen lung.
O strungăreaţă mare, dinţi mai scurţi sau poziţionaţi urât creează complexe şi determină persoanele să-şi ascundă zâmbetul în palme. Dar specialiştii au găsit soluţii chiar şi pentru cei mai fricoşi.
Zâmbet impecabil
Visezi la o dantură nouă, fără perforări, frezări sau adezivi? Aplicaţia Snap-On Smile a fost creată de medicul specialist în medicina dentară restaurativă dr. Marc Liechtung, după opt ani de cercetări, special pentru cei cărora nu li se poate repara dantura prin coroane, faţete sau implanturi. Este vorba despre o „husă” detaşabilă, care se fixează peste dinţii naturali, îmbunătăţindu-le imaginea. Nu doare, nu necesită anestezii, injecţii sau alte intervenţii traumatizante. Se poate utiliza la orice vârstă, atât pentru a masca anumite „defecte”, cât şi provizoriu, până la finalizarea unor alte lucrări dentare complexe. „Procesul este rapid şi lipsit de durere. Medicul dentist face poze şi ia amprente dinţilor. Pacientul are posibilitatea de a alege între modele şi nuanţe diferite. În aproximativ trei săptămâni, pacientul are o nouă dantură”, spune dr. Anca Pătru, de la clinica Glamour Dent.
Dinţi drepţi, fără aparat
Da, se poate! Invisalign a fost conceput ca o alternativă la aparatele dentare clasice şi constă în gutiere invizibile, care îndreaptă dinţii treptat. Sunt confecţionate din material plastic transparent şi subţire, după ce au fost proiectate pe computer şi readuc dinţii în poziţia lor corectă. Dr. Anca Pătru ne lămureşte: „Pe baza tehnologiei computerizate 3D se proiectează un plan de tratament, pornind de la poziţia actuală a dinţilor, până la cea dorită. Pacientul schimbă mulajele cam la două săptămâni”. Avantajul Invisalign constă în faptul că gutierele pot fi îndepărtate oricând, astfel putându-se efectua periajul corect al dinţilor şi evita depunerea tartrului şi apariţia cariilor. Rezultatele sunt vizibile în maximum un an şi jumătate.
Te deranjează proteza?
Atlas este o tehnică pentru fixarea protezei inferioare, dedicată în special celor care au suferit pierderi de os, care permite utilizarea protezei existente. Tehnica este mult mai puţin costisitoare şi constă în fixarea prin patru implanturi a protezei inferioare. Intervenţia dureaza cam o oră şi se realizează cu anestezie locală.