Cum te poate îmbolnăvi o cură de detox — mărturia unei tinere: „Am ajuns să cântăresc mai mult decât greutatea inițială”

.

Curele de detoxifiere sunt un trend al ultimilor ani, care a prins atât peste granițe, cât și în România, însă ele pot fi foarte periculoase pentru sănătate.

Specialiști atrag atenția că organismul are nevoie de echilibru după perioade de excese alimentare, iar mulți oameni nu îi oferă răgaz. Consumul excesiv de sucuri din fructe sau ceaiuri este un șoc pentru organism, care poate aduce boli grave.

Digi24 a stat de vorbă cu Oana Achim, o femeie care a căzut în plasa curelor de detoxifiere. Deși a reușit inițial să slăbească 20 de kilograme, problemele adevărate au început să apară abia ulterior.

„Aveam în minte să mă apuc de o cură, regim ceva, care să mă ajute să pierd kilogramele în plus”, a spus ea. „Bombardată fiind pe internet cu tot felul, despre minuni pe care le face sucul verde detoxifiant pentru slăbit, am început să folosesc acest suc verde detoxifiant cam zece zile, apoi făceam pauză. Am pierdut vreo 20-22 de kilograme, eram super happy, nu-mi venea să cred că e real. După care, am revenit la stilul meu de viață si am observat că am început să mă îngraș extrem de rapid. Am ajuns să cântăresc mai mult decât greutatea inițială. Am realizat că am rămas și cu o sensibilitate la stomac, arsuri, usturimi, nu mai eram eu, nu mă mai simțeam bine cu mine”.

Curele de detoxifiere pot duce la stări de oboseală, dureri de cap și nu numai, potrivit experților. Medicul rezident nutriție și boli metabolice Irina Gaiu a explicat ce se întâmplă de fapt în corpul uman atunci când se încearcă o dietă menită să îl detoxifieze.

Citește și: Mituri și adevăruri despre alimentație – cu nutriționistul vedetelor, Gianluca Mech

Citește și: Pandemia de anxietate: „Oamenii au conștientizat că moartea e foarte aproape și poate să lovească oricând”

Citește și: Alexandru Rafila: Ultimele restricții care se vor ridica vor fi legate de utilizarea măștii în interior

Citește și: Mihaela Bilic: „Fructele sunt un desert!”

„Dacă folosim aceste cure de detox, în corpul nostru pot apărea niște substanțe chimice numite corp ketonic, ce duc la starea de ketoză”, a spus Irina Gaiu. „Acestea pot da stări de oboseală, dureri de cap, iritabilitate, iar folosite pe termen lung ele pot avea reacții pe sistemul imunitar. Unde nu funționează pancreasul, pot face hipoglicemie, adică scăderea glucozei din sânge, poate duce până la deces în anumite situații. Pot apărea anumite blochaje la nivelul rinichilor. Prin procedurile acelea de curățare ale intestinului putem provoca dezechilibre la nivelul mineralelor, vitaminelor de care avem nevoie”.

Medicii țin să sublinieze că nu avem nevoie de cure de detox. Un stil de viață echilibrat, bazat pe alimente calitative și sport, va ajuta organismul să se ocupe de eliminarea toxinelor fără să fie nevoie de ajutor suplimentar din exterior.

Ruxandra Pleșa, medic diabetolog, a ținut să sublinieze că organismul uman are deja organe menite să se ocupe de detoxifiere: „Noi avem organe abilitate să facă acest lucru. Nu putem începe brusc o cură ca un post negru cu sucuri pentru că este un organism nepregătit. Curele de detoxifiere nu sunt pentru slăbit. Și dispare mâncarea pentru o anumită perioadă de timp, apare și o deshidratare și se pierd kilograme foarte rapid și este normal ca după reluarea alimentației ele să revină”.

Experții recomandă să cerem sfatul doctorului ori de câte ori vrem să începem un regim alimentar nou, chiar și dacă acest regim are la bază alimente sănătoase.

Foto – 123rf.com

Ultima modificare februarie 14, 2022 5:53 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale