"Cură de îngrășare" și "Dietă de slăbit" sunt printre cele mai căutate expresii pe Google. Deficitul ponderal sau greutatea sub medie este o problemă de sănătate la fel ca obezitatea, chiar dacă nu la fel de întâlnită.
Cura de îngrășare rapidă cu grâu, miere și nucă
Cea mai simplă și eficientă cură de îngrășare rapidă este cea cu grâu încolțit, miere și nucă.
Pentru a obține grâul încolțit trebuie să cumperi grâu (nu arpacaș) și să-l speli cu multă apă. Într-un vas de sticlă sau porțelan (poate fi și o sticlă) pui apă călduță și adaugi grâul. Îl lași să stea 3 ore după care îl speli cu apă călduță.
CONȚINUT VIDEO UNICA
Îl pui din nou în vasul cu apă proaspătă și îl speli din nou la trei ore. Timp de 3 zile, procesul se repetă la 6 ore până ce grâul începe să încolțească.
În fiecare dimineață, pe stomacul gol, se pun într-un pahar 3 linguri de miere, 5 linguri de germeni de grâu și nucă.
Ce înseamnă prea slab
Indexul de Masă Corporală (IMC) sau Body Mass Index (BMI) este un indicator statistic a masei unei persoane raportate la înălțimea respectivei persoane. E un fel de calculator de greutate.
Cum se calculează IMC
Pentru a vedea dacă ești prea slab sau prea gras trebuie să folosești formula:
IMC = Greutate (kg)/ Înălțime la pătrat (m)
Exemplu: Pentru o persoană care are 50 kg la 1,70 m se va calcula așa 50/1,70*1,70 = 17,3
Un indice de masă corporală sub 20 – ești o persoană subponderală.
Un indice de masă corporală 20 – 25 – ești o persoană cu greutate normală
Un indice de masă corporală 26 – 30 – ești o persoană supraponderală
Un indice de masă corporală 31 – 40 – ești o persoană care suferă de obezitate
Un indice de masă corporală mai mare de 40 – obezitate morbidă
Cum să te îngrași repede
Dacă ai un indice de masă corporală sub 20 ești considerat o persoană subponderală și ar trebui să te gândești la o cură de îngrășare.
Ce să fac pentru a mă îngrășa? Chiar dacă te vei îngrășa repede, nu alege metodele nesănătoase. Produsele fast food, cartofii prăjiți, dulciurile te pot ajuta să te îngrași repede, dar îți vor afecta sănătatea pe termen lung. Poți ajunge să depui grăsime în jurul abdomenului, să suferi de boli de inimă, diabet etc.
Ce alimente trebuie să consumi dacă vrei să te îngrași
Alimente bogate în proteine – carne, pește, ouă, lactate, legume, nuci și suplimente care au la bază zerul.