Usturoiul te scapă de grăsimea de pe burtă

.
Află care este legătura dintre banalul usturoi şi grăsimea de pe burtă.

Majoritatea femeilor nu sunt mulţumite de felul în care arată, chiar dacă, în realitate, ele arată foarte bine. Una dintre cele mai întâlnite probleme în rândul sexului feminin este problema grăsimii de pe burtă. Chiar şi după mult timp de sport şi dietă, grăsimea de pe abdomenul inferior pare că nu vrea să dispară.

Dacă şi tu te confrunţi cu această problemă, află că specialiştii s-ar putea să fi găsit o soluţie salvatoare. Iar această soluţie este mai accesibilă decât ţi-ai fi putut imagina vreodată – banalul usturoi.

Ştiai că usturoiul te poate ajuta să înlături senzaţia de foame? Alicina, o substanţă care se găseşte în usturoi, şi care îi oferă acestuia mirosul specific, dar şi calităţile miraculoase, suprimă apetitul excesiv. Mai mult decât atât, mirosul puternic al usturoiului se pare că stimulează anumiţi centri nervoşi din creier, care îi transmit acestuia senzaţia de saţietate. În plus, odată ajuns în stomac, usturoiul accelerează arderile, aşadar consumul acestuia influenţează şi metabolismul.

Toate aceste calităţi i-au determinat pe specialiştii israelieni să realizeze o serie de teste legate de proprietăţile usturoiului, iar rezultatele au arătat că dacă este consumat regulat, usturoiul poate îmbunătăţi o serie de funcţii ale organismului şi poate fi eficient chiar şi în lupta cu obezitatea, deoarece taie din pofta exagerată de mâncare şi topeşte depozitele de grăsime.

Foto: usturoi/ Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton