Cum te face yoga să fii mai fericită

Indiferent că practici ocazional sau în fiecare zi, yoga îţi poate aduce multe beneficii. Pentru efectele sale asupra corpului și minții, această activitate a devenit una dintre favoritele vedetelor din străinătate, dar şi de la noi din ţară. Deci yoga nu este doar un moft? Absolut deloc. Iată câteva exemple despre cum yoga îţi poate îmbunătăţi viaţa. 

Tonifiere

Cine nu și-a admirat niciodată instructorul sau instructoarea de yoga pentru corpul bine tonifiat? Ghici ce? Şi tu poți obține același lucru! Prin exercițiile de bază și practicarea unor posturi specifice, musculatura ta va fi tonifiată mai repede decât ţi-ai imagina. Din cap până în picioare, corpul va resimţi din plin beneficiile oferite de yoga. În plus, şi postura ta va avea de câştigat. După numai câteva şedinţe, la sală sau acasă, vei descoperi că stai mai dreaptă şi pari mai încrezătoare. 

Respiraţie

Felul în care respiri este foarte important atunci când faci yoga. De ce este important? Învăţând să cuplezi respiraţia şi mişcarea vei deveni mai rezistentă la efort şi vei şti cum să execuţi anumite exerciţii fără să simţi că depui un efort atât de mare. Dar asta nu e totul. Diferitele exerciţii de respiraţie din cadrul şedinţelor de yoga te vor ajuta să rămâi calmă şi concentrată în momentele dificile sau foarte stresante sau să-ţi ameliorezi starea atunci când ai migrene.

Mai multă încredere în sine

Capul sus în toate situațiile! După câteva şedinţe de yoga te vei simţi mai mândră de tine. Nu numai că vei observa schimbările fizice, dar te vei simţi şi mai încrezătoare. Reușind execuţia unor posturi mai mult sau mai puțin dificile, vei simți o satisfacție reală: poţi face mai mult decât credeai că eşti capabilă. În fiecare zi, acest sentiment te va însoţi pentru a-ţi reda încrederea restabilită în situații mai „banale”. În plus, potrivit unui studiu din 2009, citat şi de site-ul Harvard Medical School, practicarea yoga îţi poate îmbunătăţi şi viata sexuala, de la apetitul sexual la satisfacția generală. 

Un somn odihnitor

Chiar dacă ţi se pare că trebuie să depui un efort fizic considerabil, yoga te ajută să te relaxezi. Concentrându-te asupra mişcării corpului, iei o pauză de la gândurile stresante şi asta poate să fie suficient ca să te bucuri de un somn odihnitor. Există secvenţe de posturi de yoga create special pentru a te ajuta să te linişteşti la sfârşitul zilei şi să beneficiezi de o odihnă plăcută. Poţi întreba instructorul tău de yoga care sunt poziţiile optime pentru a te relaxa seara sau poţi căuta videoclipuri gratuite online. Mai mult decât atât, unele şedinţe sunt gândite special pentru a fi făcute în pat, în pijamale.

Fără dureri de spate

Fie că lucrezi de la birou, fie că o faci de acasă, cel mai probabil stai prea mult pe scaun în faţa unui computer. Nu e de mirare că, în timp, te alegi cu contracturi musculare şi cu dureri neplăcute de spate. Astfel de probleme nu trebuie ignorate şi dacă te-ai adresat deja unui medic atunci ştii că este indicat să faci mai multă mişcare. Pe lângă gimnastica posturală, yoga poate fi o soluţie excelentă, deoarece propune mişcări lente, atent executate, menite să-ţi îmbunătăţească flexibilitatea coloanei şi să amelioreze anumite afecţiuni. Totuşi, dacă ai probleme medicale serioase, consultă-ţi medicul specialist înainte să te apuci de yoga, mai ales dacă vrei să practici acest tip de mişcare la tine acasă. 

Având rădăcini profunde în filosofia indiană, yoga este o metodă străveche de relaxare și vindecare, care a devenit din ce în ce mai populară în întreaga lume, având numeroase efecte benefice atât pe planul sănătăţii fizice, cât şi a celei mintale de care poţi profita şi tu.

Sursă foto: Pexels.com

(P) Material publicitar realizat împreună cu farmacialapretmic.ro

    
Vedete din Romania Vedete internationale