Deși ne vrem a fi un popor civilizat, suntem mult prea departe de statutul de campioni ai igienei, în special ai celei bucale. Iar afecțiunile gingiilor ocupa primul loc între problemele orale.
În condiţiile în care schimbam periuţa de dinţi când e mult prea uzata sau niciodata, când utilizam pasta de dinţi extrem de rar sau deloc, e chiar firesc ca aproape 90% din populaţie sa fie afectata de sângerare şi de inflamaţii gingivale. Însa majoritatea le ignora, neştiind ca ele reprezinta adevarate semnale de alarma. La fel ca şi cariile sau mirosul neplacut al gurii, aceste simptome anunţa instalarea unei infecţii puternice în cavitatea bucala.
Semne de boli grave
România se afl a între primele trei ţari din Europa în cazul mortalitaţii provocate de bolile cardiovasculare. Alaturi de acestea, diabetul, surzirea şi chiar temuta boala Alzheimer pot avea ca punct de pornire îngrijirea deficitara a cavitaţii bucale sau scaparea de sub control a bacteriilor din mucoasa bucala. Din fericire, exista soluţii. Detartrajul şi periajul, efectuate în mediu profesional, de doua ori pe an, reduc riscul bolilor gingivale şi, implicit, al celor cardiovasculare. Şi asta pentru ca, dupa cum au aratat studii recente, bolile inimii, arterele înfundate şi accidentele vasculare cerebrale pot avea legatura cu parodontita, o forma severa de inflamare a gingiilor. Vizitele periodice la cabinetul stomatologic previn asemenea riscuri, iar chiuretajul subgingival este o metoda de tratament.
Problemele digestive şi tulburarile de alimentaţie sunt frecvente la persoanele carora lipsa dinţilor sau inflamarea gingiilor le împiedica mestecarea corespunzatoare a alimentelor. Cercetatorii spun ca pierderea dinţilor înaintea vârstei de 35 ani este un factor de risc pentru apariţiei demenţei Alzheimer. Ba chiar şi greutatea prea mica a bebeluşilor la naştere sau venirea lor prematura pe lume poate avea legatura cu gingiile netratate. Pe de alta parte, unele afecţiuni deja existente în organism duc la stricarea danturii şi la inflamarea gingiilor. Aşa se întâmpla în cazul diabetului, care creşte riscul de infecţie şi de boala parodontala. Osteoporoza reduce densitatea oaselor maxilare, iar Sindromul Sjogren distruge glandele salivare.
Inspectează-ţi gura
Afecţiunile gingivale reprezinta problema numarul 1 în igiena orala. Daca atunci când te speli pe dinţi, când mesteci alimente mai dure sau foloseşti aţa dentara observi ca gingiile sângereaza, da fuga la dentist. În mod normal, gingiile sanatoase nu sângereaza. O gura sanatoasa nu înseamna doar dinţi albi, perfect aliniaţi şi respiraţie proaspata. Sanatatea cavitaţii orale porneşte de la gingii, temelia unei danturi perfecte şi a starii generale de bine. Sângerarile şi inflamaţiile gingivale apar din cauza stilului de viaţa, a consumului de alimente nesanatoase şi a igienei precare. Şi dereglarile hormonale, lipsa de vitamina K, protezele dentare inadecvate sau anumite medicamente sunt de vina. Când sângerarile persista, acestea pot anunţa o inflamaţie numita gingivita, cauzata de depunerea de placa bacteriana sau tartru, cum e ştiuta popular.
Gingiile la control
„Cei mai mulți cred ca dinții sanatoși sunt cei lipsiți de carii. Corect, dar nu în totalitate! Semnalele de alarma apar odata cu sângerarea și inflamațiile gingivale, care anunța instalarea unor infecții ce pot pune în periocol sanatatea dentara. Bolile gingivale pot duce la apariția unor complicații, precum sângerarea permanenta, instalarea bolilor parodontale sau ale osului maxilarului și chiar pierderea definitiva a dinților. Persoanelor care prezinta inflamații și sângerari le este recomandat un consult medical pentru a se interveni asupra problemei înca din faza incipienta. Este indicat un tratament de igienizare complet, cu detartraj, periaj profesional și air flow, asociat cu un ritual de îngrijire la domiciliu, care consta în curațare dupa fiecare masa, precum și folosirea mijloacelor suplimentare de igienizare: ața dentara, apa de gura, dușul bucal.”