Negii genitali sunt una dintre cele mai comune boli cu transmitere sexuală și se răspândesc rapid, prin simpla atingere a zonei afectate. Chiar dacă nu reprezintă o afecțiune gravă, disconfortul provocat de negii genitali poate sta în calea unei relații sexuale sănătoase. Află ce sunt negii genitali și cum știi dacă îi ai.
Negii genitali sunt bucăți de carne, crescute în zona organelor genitale și a anusului. Sunt cauzați de anumite rădăcini ale virusului papilloma. Sunt peste 100 de tipuri de HPV, unele produc negi în anumite părți ale corpului, altele duc la apariția cancerului.
Negii genitali sunt cauzați de două tipuri de HPV – 6 și 11. Între 500.000 și un milion de oameni sunt diagnosticați anual cu această problemă.
Simptomele negilor genitali
Negii genitali au culoare pielii și se simt ca niște umflături netede pe piele. Uneori au aspect de conopidă. De cele mai multe ori, negii genitali cresc în mai multe locuri, nu dor, dar pot provoca mâncărimi.
În urma sexului oral, pot apărea și în gură, pe buze, limbă sau în gât, însă șansele sunt destul de mici. Negii genitali se răspândesc între 6 săptămâni și 6 luni de la infecție și cresc mai repede în timpul sarcinii sau când sistemul imunitar al unei persoane este slăbit de chimioterapie, diabet sau HIV.
Cât de periculoși sunt negii genitali
Negii genitali creează un disconfort psihic, dar nu sunt periculoși. Multe persoane cred că această afecțiune îi expune la riscul apariției cancerului, însă virusul care îi cauzează nu provoacă cancer. Poți scăpa de negi genitali, însă infecția poate reveni.
Cum afli dacă ai negi genitali
Ginecologul este singurul care îți poate spune dacă ai negi genitali. De cele mai multe ori, sunt observați de medic, în timpul unui control de rutină.
Femeile cu mai mulți parteneri sunt mai expuse riscului de a face negi genitali. Fă-ți periodic testul Papanicolau, pentru a ști sigur ce se întâmplă în organismul tău.