Cum se ”falsifică” alimentele

.
Chiar dacă faci tot posibilul să mănânci sănătos, este posibil ca încercările tale să fie în zadar din cauza anumitor producători care “falsifică” alimentele. Cele care ar fi sănătoase în mod normal, pot să devină periculoase din cauza aditivilor.

Orezul alb cu carne, cartofii prăjiţi, prăjiturile şi hamburgerii sunt doar câteva dintre alimentele pe care Prof. Dr. Gheorghe Mencinicopschi ne sfătuieşte să le evităm. În schimb, doctorul recomandă cartofii la cuptor, ficăţeii la grătar, orezul brun cu legume sau pastele integrale.

Problema este că şi acestea s-ar putea să nu fie atât de sănătoase pe cât ne-am imagina. Lactatele, carnea slabă, chiar şi mierea sunt alimente pe care nutriţioniştii şi medicii ni le recomandă, dar care ne pot păcăli.

Încercând să-şi crească câştigurile, producătorii de alimente nu numai că schimbă reţeta originală, ci folosesc şi tot felul de tertipuri, pe care mulţi dintre noi le-am găsi de-a dreptul incredibile. În cartea sa, “Noua ordine alimentară. Şi noi ce mai mâncăm?”, prof. Mencinicopschi explică felul cum se pot “falsifica” diverse alimente.

Smântâna este “îmbogăţită” cu făină, gelatină, lapte bătut sau albuş de ou. Unii producători adaugă cretă sau ipsos pentru consistenţă.

Untul vândut de unii producători este “lungit” cu untură de porc sau seu de vită.

Brânzeturile sunt falsificate prin înlocuirea parţială a proteinelor laptelui cu proteine animale – praf de albuş de ou sau plasmă sangvină.

Mierea poate conţine îndulcitori naturali (zahăr, sirop de glucoză), zaharină sau substanţe de îngroşare (amidon, gelatină, clei de oase). Pentru conservare, mulţi producători folosesc caramelul.

Sursă foto: 123rf.com

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton