Ceara din urechi (cerumenul) se scoate, de obicei, de către medicul orelist, însă există şi o variantă tradiţională, folosită pe scară largă în trecut: cea în care te foloseşti de o lumânare.
Ceara din urechi (cerumenul) se scot, de obicei, de către medicul orelist, însă există şi o variantă tradiţională, folosită pe scară largă în trecut: cea în care te foloseşti de o lumânare.
Metoda tradiţională poate fi folosită acasă de către oricine, însă presupune o grijă deosebită. Pentru a-ţi scoate ceara din ureche, ai nevoie de o lumânare terapeutică(o găseşti în orice plafar sau magazin cu produse naturiste şi costă între 3 si 10 lei) şi un prosop.
Cum procedăm?
Trebuie să stai întinsă pe o parte, iar capătul fără fitil al lumânării este introdus în ureche, atât cât intră el (fără a forţa). Zona urechii în care introducem lumânarea, trebuie acoperită cu un prosop, pentru ca ceara fiebinte să nu cadă pe piele.
Se dă foc lumânării, iar căldura emanată va topi ceara, care va fi aspirată înspre exterior. În timpul procedurii, dacă auzi zgomote în ureche, nu te speria: este ceva normal. După ce lumânarea a ars până la semnul indicat pe ea, puteţi trece la cealaltă ureche.
Această metodă este una destul de periculaosă, pentru că o clipă de neatenţie este suficientă pentru a-ţi da foc la ureche sau la păr. De asemenea, ea nu poate fi folosită de de mai mult de două ori pe an. Nu uitaţi însă că cea mai sigură metodă este cea recomandată de medicul specialist în ORL.
Ultima modificare februarie 6, 2015 4:12 pm