Cum să îți scazi colesterolul fără medicamente

.

Creșterea colesterolului poate avea consecințe serioase asupra sănătății tale, așa că învață să îl ții sub control, înainte să fie prea târziu. Există pastile care pot fi luate, pentru a scădea colesterolul, însă poți apela și la variante naturale. Îți spunem noi ce să mănânci pentru a avea colesterolul în limite normale.
Un prim pas să îți scazi colesterolul este să mănânci ovăz la micul dejun. Vei lua, astfel, 2 grame de fibre solubile, iar pentru a lua încă jumătate de gram, adaugă o banană sau căpșuni. Nutriționiștii recomandă să consumăm între 15 și 30 de grame de fibre pe zi, iar cel puțin 10 grame din acestea să fie solubile.

Fasole

Fasolea este extrem de bogată în fibre solubile și îți va da senzația de sațietate mai mult timp, pentru că este digerată mai greu.

Nuci

Numeroase studii au arătat că nucile sunt bune pentru inimă și scad colesterolul. Sunt bogate în nutrienți care îți protejează inima.

Uleiuri vegetale

Folosește uleiuri vegetale când gătești, în loc de unt sau margarină, iar colesterolul tău va fi mai mic.

Fructe bogate în fibre solubile

Strugurii, merele, căpșunii și citricele sunt bogate în fibre solubile și te vor ajuta să scazi nivelul colesterolului rău.

Alimente bogate în stanoli și steroli

Stanolii și sterolii din plante cresc capacitatea organismului de a absorbi colesterolul din mâncare. Le găsești sub formă de suplimente. 2 grame de stanoli și steroli pe zi îți scad colesterolul cu 12%.

Fă mișcare

Kilogramele în plus și lipsa exercițiilor fizice afectează circulația sângelui și crește nivelul colesterolului rău. Fă mișcare și încearcă să scapi de câteva kilograme, pentru a fi sănătoasă.
 
 
 

    
Vedete din Romania Vedete internationale