Ai exagerat cu cocktailurile aseară, iar astăzi te-ai trezit cu dureri de cap, greaţă şi o stare de letargie. Află ce te poate ajuta să treci mai repede peste mahmureală!
Din păcate, nu-ţi poate spune nimeni cât să bei ca să nu te trezeşti mahmură de dimineaţă. Bineînţeles că sănătos ar fi să nu depăşeşti unul sau două pahare, dar toţi „greşim”, din când în când.
Urmarea? Un grup de simptome neplăcute, datorate excesului de alcool: oboseală, sete exagerată, dureri de cap, nervozitate, fotosensibilitate, ameţeală, somnolenţă, greaţă, dureri de stomac şi cap, dureri musculare şi alte simptome la fel de neplăcute, care încep la câteva ore după ultima băutură şi încetează, de obicei, după 24 de ore.
Dacă vrei să-ţi revii mai repede, încearcă urmatoarele idei!
Unul din efectele alcoolului este deshidratarea, deci un bun remediu pentru mahmureală este apa, în cantităţi mari. Se poate înlocui cu suc de fructe natural, dar nu cu alcool.
Zicala conform căreia cui pe cui se scoate nu prea se aplică în acest caz. Nici cafeaua sau alte băuturi bogate în cofeină nu vor funcţiona. În schimb ar putea să te ajute băuturile pentru sportivi, care sunt menite să refacă echilibrul electroliţilor.
Asta dacă nu eşti deja la birou. Somnul îi da corpului tău răgazul necesar ca să-şi revină după excesele la care a fost supus. Chiar şi numai după câteva ore de somn, s-ar putea să te simţi ca nouă.
Gustări mici şi dese
Probabil că nici cu stomacul nu stai prea bine. Poţi să-ţi calmezi durerea cu pâine prăjită, biscuiţi, covrigi uscaţi sau o supă de pui, care ajută şi la rehidratare. Gustările, în special carbohidraţii, îţi vor reface nivelul glicemiei, care scade din cauza alcoolului, dar fără să-l ridice brusc.
Calmante uşoare pentru dureri de cap
Durerea de cap trece cu ajutorul calmantelor uşoare: aspirină, paracetamol, ibuprofen, algocalmin. Totuşi, ar trebui să le eviţi dacă ai şi dureri de stomac pentru că unele din ele, aspirina în special, irită stomacul. Sau măcar ia o aspirină tamponată.
RU-21, pastila anti-mahmureală
Medicamentul, criticat pentru faptul că ar încuraja tinerii să consume alcool, conţine substanţe menite să producă reacţii biochimice care vor duce la prelucrarea mai rapidă a alcoolului. În mod ideal, se ia chiar înainte de prima băutură şi imediat după ultimul pahar.
Tocmai aici e şi problema: producătorii nu spun dacă pastila are vreun efect când e luată a doua zi după petrecere. Se pare că medicamentul previne mahmureala, dar nu o tratează. Se găseşte în farmacii şi costă în jur de 40 de lei, 20 de tablete.
Acestea sunt leacurile unanim recunoscute pentru mahmureală. Dar mai poti încerca şi alte idei, chiar dacă sunt mai degraba leacuri băbeşti. Cine ştie de unde vine ajutorul?
La noi, cel mai cunoscut leac anti-mahmureală este zeama de varză, însoţită sau nu de murături. Se pare că ar avea şanse să funcţioneze, pentru că sunt bogate în minerale şi refac echilibrul electrolitic.
Alţii spun că vitaminele din grupul B ar ajuta în caz de mahmureală, ba chiar se pare că este dovedit ştiinţific. Fie că este sau nu aşa, merită încercat, în lipsa altor soluţii.