Acum, când toamna și-a intrat în drepturi, iar vacanța de vară devine doar o amintire, nivelul de activitate pe care fiecare persoană îl are capătă alte valențe. Mai mult, reluarea activității implică de multe ori revenirea la birou sau în băncile școlii, astfel că este esențial să ne reamintim importanța unei posturi corecte.
Neglijarea acesteia la birou sau la școală poate conduce la dureri de spate, tensiune în zona gâtului și a umerilor, durerea de cap, precum și probleme serioase ale coloanei vertebrale, cum ar fi cifoza sau lordoza.
„Postura corectă nu este doar pentru aspectul fizic, ci și pentru buna funcționare a corpului lor pe termen lung”
Poziția incorectă poate cauza chiar și o uzură prematură a discurilor intervertebrale și poate afecta dezvoltarea musculară a copiilor. Cu atât mai important este să le oferim celor mici un exemplu bun și să îi ajutăm să devină conștienți că este necesar să își controleze poziția corpului chiar și când nu suntem în preajma lor pentru a-i ajuta să o corecteze.
”Părinții pot vorbi despre acest subiect cu cei mici într-un mod deschis și educativ. Puteți încerca să discutați cu ei despre cum o postură sănătoasă poate ajuta la prevenirea durerilor de spate și a altor probleme de sănătate. Este important să subliniați că postura corectă nu este doar pentru aspectul fizic, ci și pentru buna funcționare a corpului lor pe termen lung.
Încurajați-i să fie conștienți de propriile lor corpuri și să facă mici ajustări în timpul zilei pentru a-și menține postura corectă. De asemenea, puteți implica copiii în alegerile privind mobilierul și setările biroului sau a spațiului de învățare pentru a încuraja o postură sănătoasă”, explică Cezara Macovei, kinetoterapeut, pentru UNICA.RO.
În primul rând, pentru biroul de acasă încercați să alegeți un scaun și o masă potrivite. Un scaun reglabil și o masă de lucru cu o înclinare de aproximativ 15 grade sunt ideale pentru menținerea unei posturi corecte. Totuși, în realitate, mulți dintre noi trebuie să facem față condițiilor existente, fie că vorbim despre birou sau despre băncile de la școală. Iată cum puteți îmbunătăți postura în aceste condiții:
Stați cu spatele drept și umerii relaxați, evitând să îi ridicați sau să îi coborâți excesiv. Șoldurile trebuie să fie lipite de spătarul scaunului pentru o susținere adecvată.
Asigurați-vă că umerii, șoldurile și gleznele formează un unghi de 90 de grade. Picioarele ar trebui să fie în contact total cu podeaua, perpendicular pe aceasta, și să nu fie sprijinite pe bara pupitrului.
Stați cu picioarele pe podea sau pe un suport, evitând să vă așezați picior peste picior. Această poziție poate provoca probleme ale mușchilor și ale zonei pelviene pe termen lung.
Reglați monitorul computerului astfel încât să nu fie nevoie să vă aplecați peste masă sau birou. Capul ar trebui să fie ținut la un unghi de 90 de grade față de ecran. Ajustați scaunul și computerul pentru a obține înclinarea corectă.
Așezați coatele pe masă pentru a forma un unghi de 90 de grade cu corpul. Antebrațele și mâinile trebuie să fie întinse, iar distanța față de monitor ar trebui să fie de aproximativ 40-50 de centimetri. Asigurați-vă că mouse-ul și tastatura sunt poziționate astfel încât coatele să fie paralele și să formeze un unghi de 90 de grade cu corpul.
Șezutul trebuie să atingă spătarul scaunului, iar spatele trebuie să fie lipit de acesta.
Umerii trebuie să fie drepți și relaxați, abdomenul încordat, cu coatele și antebrațele pe birou pentru a menține umerii relaxați.
Genunchii ar trebui să fie la același nivel cu șoldurile. Dacă scaunul nu se reglează pe înălțime, folosiți un scăunel de birou pentru susținerea picioarelor.
Privirea la monitor trebuie să cadă sub un unghi de 30 de grade.