Cum să-ţi desfunzi nasul într-un minut

.

Pentru că ne aflăm în plin sezon rece, iar răceala şi gripa sunt afecţiunile cele mai întâlnite în această perioadă, azi ne-am gândit să-ţi vorbim despre un truc foarte util, pentru desfundarea nasului.
Cu siguranţă că ştii şi tu cât de neplăcută este senzaţia de nas înfundat… Ei bine, de acum înainte vei reuşi să-ţi desfunzi nasul într-un minut sau chiar mai repede de-atât.
Iată ce trebuie să faci:

Ţine-ţi respiraţia 10 secunde, fără să trişezi. În acest timp, fă câţiva paşi rapizi, să zicem 10-15 paşi. Dar ai grijă să nu respiri nici pe gură cât timp te mişti. Vei simţi imediat nevoia de a respira, aşa că imediat după aceste 10 secunde aşează-te, trage aer în piept, pe nas, şi concentrează-te puţin pe respiraţie. Gura trebuie să rămână închisă. Vei simţi că după câteva secunde nasul va începe să ţi se desfunde. Tocmai de aceea, e bine să ai şi un şerveţel la îndemână.
Esenţial, în acest truc, este ca atunci când te aşezi şi începi să respiri, să o faci cu mare atenţie, fără grabă, concentrându-te pe asta.

Trucul nostru poate părea un pic complicat, dar de îndată ce îl vei încerca vei vedea că e, de fapt, foarte simplu. Şi totul durează maxim un minut.

Foto: femeie racita/ Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale