(P) Cum să te ferești de ”vizitatorii nedoriți” de la piscină

.

Vara, mersul la mare și la piscină sunt printre cele mai căutate activități sezoniere. Unele dintre noi nu am mai face nimic altceva dacă ne-am putea petrece zilele la piscină, ci doar ne-am bălăci toată ziua.

În perioada sezonului estival, piscina este cel mai bun loc de relaxare și, în același timp, de distracție. Mersul la piscină cu prietenii este una dintre activitățile de vară pe care multe femei o practică. Cu toate că piscina este un loc unde cuvântul ”griji”  nici nu ar trebui să îți treacă prin cap, lucrurile nu stau chiar așa. Una dintre cele mai frecvente bacterii întâlnite în astfel de locuri este bacteria E-coli (Escherichia coli). Aceasta poate să-ți provoace  probleme digestive sau infecții urinare.  Uneori, după ce mergem la piscină putem avea ghinionul să ne trezim cu nevoia de a merge mai des decât de obicei la baie sau, și mai grav, să avem neplăceri în zona intimă. Acestea sunt semne ale unei infecții urinare. Ce putem face să prevenim sau să tratăm aceste circumstanțe neplăcute?

O soluție pentru evitarea sau ameliorarea infecției urinare este Natural Cranberry with Vitamin C de la Solgar, un supliment alimentar pe bază de merișoare pe care ți-l recomandăm. Solgar este o companie internațională care furnizează din 1947 o gamă largă de suplimente alimentare inovative de înaltă calitate, folosind ingrediente naturale, care te ajută să îți îmbunătățești nivelul calității vieții. Produsul conține extract de merișoare, un ingredient des utilizat în medicina tradițională, care ajută la ameliorarea infecțiilor urinare, dar și a cistitei. Cercetările științifice moderne au demonstrat faptul că antioxidanții conținuți de merișoare protejează împotriva radicalilor liberi și inhibă adeziunea bacteriilor patogene la pereții tractului urogenital, D-manoza și acidul hipuric fiind principalele substanțe active implicate în acest proces. De asemenea, suplimentul conține și vitamina C, o vitamină care ajută la o absorbție mai bună și o eficiență deosebită! Un plus al suplimentelor de la Solgar, inclusiv al Natural Cranberry with Vitamin C, este acela că toate ingredientele folosite sunt naturale și pot fi luate chiar dacă ești vegetariană!

Suplimentează cu Solgar Natural Cranberry with Vitamin C și poți spune adio ”vizitatorilor nedoriți” ai verii și bun venit zilelor de relaxare de la piscină!

Ultima modificare august 1, 2016 2:10 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale