Unul dintre cele mai enervante momente pe care le traversăm de-a lungul vieţii este acel moment când ne apucă sughiţul şi, în ciuda tuturor remediilor populare, pe care fiecare dintre noi le ştie, sughiţul pare că nu se va mai opri niciodată.
Numai că acum, un medic face lumină în toată această poveste. Andre Dubois, un gastroenterolog şi profesor de medicină din Kensington, Maryland, a declarat într-un interviu acordat revistei americane Natural Health, că sughiţul poate fi stopat în doar 10 secunde, cu un produs pe care cu toţii îl avem acasă – zahărul.
Se pare că explicaţia este cât se poate de simplă – o linguriţă de zahăr, înghiţită atunci când sughiţăm, modifică impulsurile nervoase ale nervilor din diafragmă şi calmează contracţiile care provoacă sughiţul.
Aşadar, data viitoare când nu te mai poţi opri din sughiţat, mănâncă un cubuleţ de zahăr! Noi am încercat acest truc şi chiar funcţionează!
Foto: femeie surprinsa; cub de zahar/ Shutterstock