Cum să scapi de grăsimea de pe spate

.

Dacă ai câteva kilograme în plus, probabil că ai observat că, dacă nu îţi alegi corect sutienul, pe spatele tău se văd nişte dungi inestetice. Cu toate acestea, pentru a scăpa de grăsimea de pe spate, sunt absolut necesare şi exerciţiile fizice, pentru că un sutien mai bun nu este o soluţie salvatoare.

Spune-i adio grăsimii de pe spate! Primul pas: Alege-ţi corect sutienul

Primul pas pe care trebuie să-l faci, dacă vrei să-i spui adio grăsimii de pe spate este să îţi alegi un sutien potrivit. Poate că nu vei acorda multă atenţie acestui prim pas, însă e important de ştiut că majoritatea femeilor nu îşi aleg corect sutienul. Dacă sutienul îţi lasă urme roşii pe spate sau pe umeri, dacă cupa nu îţi cuprinde întreg sânul ori dacă, din contră, este puţin largă, înseamnă că nu porţi sutienul potrivit ţie. Iar dacă nu ştii cum să-ţi alegi sutienul perfect, apelează la consilierii pe care îi găseşti în magazinele de lenjerie, pentru a te asigura că faci alegerea corectă.

Pe lângă măsura potrivită, ţine minte că dacă vrei să ascunzi puţin grăsimea de pe spate, până când vei scăpa de ea definitiv, e bine să-ţi alegi un sutien care să aibă banda din spate mai lată – ca la o bustieră. Dacă banda din spate a sutienului e prea subţire, ea strânge pielea şi inestetica grăsime iese mai mult în evidenţă, chiar şi prin haine.

Fă exerciţii cardio

Odată ce ţi-ai ales sutienul potrivit, e timpul să treci la următorul pas – exerciţiile cardio. Acest gen de exerciţii este cel mai eficient pentru cineva care vrea să scape de grăsime, indiferent de zona corpului. O oră de exerciţii cardio, de trei ori pe săptămână, sau 20 de minute pe zi vor face minuni pentru corpul tău. Ieşi la alergat, urcă scările, dansează, fă aerobic sau alege orice altă activitate care îţi face plăcere – tenis, baschet – pentru a te asigura că nu vei renunţa, pe termen lung. Vei vedea că după două luni de exerciţii cardio corpul tău va începe să arate altfel.

Mănâncă sănătos

Elimină carbohidraţii, prăjelile şi zahărul în exces din dietă. Aceasta este cea mai importantă regulă de care trebuie să ţii cont. În rest, mănâncă ce vrei, din toate grupele alimentare, dar cu moderaţie. Nu mai mânca seara, cu două ore înainte de culcare şi bea opt pahare de apă pe zi. Rezultatele nu vor întârzia să apară.

Fă exerciţii pentru spate

Atunci când ai puţin timp la dispoziţie, fă exerciţii pentru spate. Flotările, de exemplu, îţi pot fi de mare ajutor. Dacă acorzi 10 minute zilnic pentru a face nişte flotări, grăsimea de pe spate va dispărea mult mai repede.

Iată şi alte exerciţii eficiente pentru spate:

Mergi la masaj

Dacă timpul şi bugetul îţi permit, mergi la masaj de două ori pe săptămână, la un specialist. Masajul ajută foarte mult în procesul de slăbire şi, combinat cu exerciţii şi o dietă echilibrată, este arma ta secretă pentru a scăpa, în cel mai scurt timp, de grăsimea de pe spate.

Foto: femeie cu spatele/ Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale