Toată lumea știe că prima masă a zilei este cea mai importantă, de aceea trebuie să îți alegi cu mare atenție alimentele. Îți propunem o rețetă care te va ajuta să scapi de burtă fără efort.
Nu ai voie să sari peste micul dejun nici dacă ești la dietă, dacă știi ce alimente să pui pe masă. Un studiu din 2008, citat de goodmorningcenter.com, a arătat că ouăle sunt cele mai bune produse pentru a scăpa de grăsimea de pe burtă. Având în vedere că sunt pline de substanțe sănătoase, nu ai de ce să fii surprinsă.
Conțin multe proteine
Prima masă a zilei ar trebui să conțină o cantitate mare de proteine, pentru a-ți oferi sațietate până la prânz. Specialiștii sunt de părerea că 20 de grame de proteine este cantitatea pe care trebuie să o mănânci dimineața ca să stai departe de produsele nesănătoase până la următoarea masă. Un ou conține 6 grame, așa că un mic dejun format din două ouă și un avocado ar trebui să fie de ajuns! În plus, ouăle conțin un număr important de amino-acizi, proteine care ajută la construcția masei musculare. Sunt, astfel, ideale mai ales dacă mergi la sală!
Sunt o alegere practică
Ouăle sunt ușpr de preparat și nu au multe calorii. Evită să le mănânci prăjite în ulei. Cele fierte sau făcute omletă sunt mult mai sănătoase!
Pe lângă proteine, ouăle conțin o cantitate mare de colină, un nutrient care se mai găsește în carne ușoară, fructe de mare sau legume cu frunze verzi. Este o substanță foarte sănătoasă, deoarece atacă mecanismul care face organismul să asimileze grăsime în jurul ficatului.
Dacă ai nevoie de alte dovezi ca să îți începi ziua cu ouă fierte, află că, în 2007, cercetătorii de la Universitatea din Louisiana au ajuns la aceleași concluzii prezentate mai sus. Specialiștii au analizat obiceiurile alimentare ale unor femei supraponderale. Acestea au fost rugate să mănânce, dimineața, fie două ouă, fie un bagel, potrivit dailymail.co.uk. Ambele mese conțineau același număr de calorii, însă după opt săptămâni, participantele care au ales să mănânce ouă la micul dejun erau mai slabe și mâncau mai puțin în restul zilei.
Idee de mic-dejun cu ouă
Pentru un mic dejun sănătos și prietenos cu silueta, ai nevoie de o felie de pâine integrală prăjită, un ouă tare și o cană de brânză proaspătă de vaci. Dacă nu iei niciun tratament, mănâncă și jumătate de grepfrut. O astfel de masă are 357 de calorii și pe lângă ouă, ai și grepfrutul de partea ta în lupta cu kilogramele. Un studiu citat de womenshealthmag.com a arătat că acest fruct îi ajută să slăbească pe cei care îl consumă.