Glanda tiroidă controlează o bună parte din funcţiile organismului şi bolile ei te pot afecta în multe feluri, chiar dacă simptomele sunt uneori vagi. Iată cum le recunoşti.
Una din cele mai mari glande endocrine, tiroida produce hormoni care controlează metabolismul şi felul în care organismul tău foloseşte alţi hormoni. Aşa că problemele netratate ale tiroidei afectează greutatea, starea de spirit, energia, inima, părul, pielea, fertilitatea şi multe altele. Multe persoane suferă ani în şir fără să ştie că au o problemă cu glanda tiroidă. Şi în acelaşi timp altele, de obicei supraponderale, se plâng în mod eronat că au probleme „cu glanda”.
Cum se manifestă hipertiroidismul
Hiertiroidismul apare când tiroida este prea activă şi produce în cantitate prea mare un hormon numit tiroxină, care controlează metabolismul. Simptomele hipertiroidismului:
– Pierzi în greutate chiar dacă mănânci normal sau chiar mai mult ca de obicei,
– Inima îţi bate repede, tare sau neregulat (palpitaţii),
– Eşti anxioasă, te enervezi uşor,
– Îţi tremură mâinile,
– Transpiri mult,
– Ai menstruaţii neregulate
– Eşti mai sensibilă la căldură
– Ai scaun mai des sau ai simtome specifice în sindromul colonului iritabil – crampe, diaree, balonare, flatulenţă,
– Ai „guşă”, o umflatură la nivelul gâtului.
– Ai insomnii.
Cum se manifestă hipotiroidismul
Când tiroida devine leneşă, adică nu produce suficienţi hormoni specifici, înseamnă că ai hipotiroidism. Iată simptomele:
– Eşti obosită şi lipsită de energie, chiar dacă dormi suficient,
– Eşti mai sensibilă la frig,
– Eşti constipată frecvent
– Ai pielea uscată şi palidă, faţă umflată, iar părul e uscat şi fragil
– Eşti răguşită fără să fii răcită
– Chiar dacă mănânci sănătos, ai colesterolul mare la analize şi te îngraşi.
– Ai menstruaţii mai dese şi mai abundente, cu crampe puternice.
– Eşti deprimată
Cum se pune diagnosticul exact
Diagnosticul precis se pune de medic în urma unor analize de sânge care măsoară nivelul hormonilor tiroidieni (T3, T4) şi al unui hormon produs de glanda hipofiză (TSH). Pentru măsurarea fircărui hormon în parte, preţul variază între 25 şi 35 de lei, în funcţie de laborator.
Foto: Shutterstock