Fără obiectul pasiunii ei, Emma cade în depresie și se izolează. În timpul acesta, afaceristul Rodolphe Boulanger, o cunoștință a familiei, sub pretextul că vrea să îi îmbunătățească starea de spirit doamnei Bovary, extrem de abătută după plecarea lui Leon, îi propune soțului ei să o lase să petreacă timpul cu el. Charles nu bănuiește intențiile noului prieten al familiei și este de acord.
Emma se lasă cucerită de Boulanger, iar după patru ani în care se vizitează și își trimit scrisori de dragoste, bărbatul îi transmite într-o ultimă epistolă că nu vrea să mai continue povestea de iubire. Leon se întoarce în Rouen, moment în care Emma decide să-i devină amantă. În paralel, începe să cheltuie peste măsură din averea soțului ei, îndatorându-l până la faliment. Se împrumută la fostul ei pretendent, dar și la actualul, dar situația tot nu i se îmbunătățește, fapt ce o împinge pe marginea prăpastiei. Emma înghite arsenic și are parte de o moarte agonizantă.
Emma modernă se proiectează într-o poveste în care joacă un rol pe care i-ar plăcea să-l aibă în viața reală. Deși închipuirile Emmei lui Flaubert au fost o consecință a unei alegeri nefericite, în modernism termenul de bovarism are o conotație mai degrabă negativă. Principalele ”simptome” sunt legate de faptul că femeia visează la un alt fel de viață decât cea pe care o duce, însă scenariul făcut de ea este o utopie. Neputința ei de a egala modelul la care aspiră, un alter-ego pus pe cea mai înaltă treaptă a existenței, o face să-și dea seama că și-a ratat menirea. Iar proiecțiile femeii bovarice se pot plasa în diverse direcții: intelectuală, materială sau afectivă. Comportamentul ei este nestatornic, ca încerca să pară cine nu este, își va alege prieteni sau va tria contexte, anturaje, astfel încât să se poată autodepăși în procesul devenirii ei. Nereușita ei o va face să considere că și-a ratat viața și, în cazuri extreme, o va împinge chiar la sinucidere.