Tratamentele scumpe de albire a dinţilor te descurajează sau îngrijorează? Nu vrei să plăteşti foarte mult, nu vrei să-ţi strici dinţii, dar vrei să ai o dantură albă şi frumoasă? Află cum îţi albeşti dinţii cu cărbune activ.
Ce este cărbunele activ (activat)
Este efectiv un cărbune făcut din materii prime cu conţinut mare de carbon (turbă, coajă de nucă de cocos, etc), tratat la temperaturi de peste 600 de grade Celsius, în absenţa oxigenului.
Acest tip de cărbune ajută la purificarea, dezinfectarea şi eliminarea toxinelor de tot felul.
Cum foloseşti cărbune activ ca să îţi albeşti dinţii
Practic, tot ce trebuie să faci ca să ai dinţi mai albi este să pisezi câteva comprimate de cărbune activ şi să le foloseşti pe post de pastă de dinţi.
Cărbunele activat există pe piaţă şi sub formă de pulbere, dar ai grijă că această formă pătează foarte tare suprafeţele, periuţa de dinţi, hainele şi gresia.
Cărbunele activ curăţă şi dezinfectează dinţii, limba şi gura cu totul, fiind o pudră, ajută şi la curăţarea cu efect de scrub a impurităţilor foarte mici.
În plus, cărbunele schimbă ph-ul gurii şi ajută pe termen lung la menţinerea sănătăţii gurii şi dinţilor.
Vezi mai jos un tutorial video care îţi arată pas cu pas cum să foloseşti cărbunele activ ca să îţi albeşti dinţii în mod natural.
Sursa foto femeie se spală pe dinţi: Shutterstock