La finalul unei zile de muncă, o baie cu spumă și o lumânare parfumată par cele mai bune metode de relaxare. Specialiștii susțin, însă, că aceste obiceiuri nu sunt deloc sănătoase. Vezi de ce.
Stresul este toxic pentru minte și organism, însă nici metodele de relaxare nu sunt lipsite de pericol. Cercetătorii de la Universitatea California au constatat că un bețișor parfumat sau o baie lungă nu sunt deloc inofensive, potrivit msn.com.
Aprinzi bețișoare parfumate
Fumul de la bețișoarele parfumate este mai periculos decât cel al unei țigări, potrivit unui studiu al cercetătorilor de la Universitatea de Tehnologie din China. Specialiștii au constatat că fumul parfumat, care conține particule fine și ultrafine (dintre care unele sunt foarte toxice), poate modifica ADN-ul și cauzează mutații ce duc la cancer. Dacă îți place să mirosul acestor bețișpare, arde-le ocazional și cu fereastra deschisă. Aceleași concluzii sunt valabile și pentru lumânările parfumate, care pot provoca alergii, astm și chiar migrene.
Te uiți la seriale
Dacă metoda ta preferată de relaxare este uitatul la seriale, află că riscul de a suferi de depresie este foarte mare. Un studiu recent, prezentat în cadrul Asociației Americane de Sănătate Publică, a arătat că două sau mai multe ore petrecute în fața televizorului provoacă anxietate și te deprimă.
„Serialele și filmele sunt o sursă bună de divertisment, dar ar trebui făcută cu moderație, astfel încât să nu neglijezi munca, familia sau activitățile sănătoase, precum exercițiile fizice”, spune dr. Monita Karmakar, unul dintre conducătorii studiului. Încearcă să petreci cât mai puțin timp uitându-te la seriale și fă mișcare după fiecare episod.
Faci băi cu spumă
O baie fierbinte este perfectă pentru a calma mușchii tensionați, dar când adaugi chimicale precum spumant, sare de baie sau uleiuri parfumate, zonele tale intime au de suferit. Aceste săpunuri sunt dure, iar parfumurile pe care le conțin irită țesuturile delicate și pot provoca infecții vaginale.
Stai pe rețelele de socializare
Nu este deloc sănătos să verifici Facebook-ul în momentele în care ar trebui să te relaxezi. Riști să devii geloasă când vezi că prietena ta din copilărie este în vacanțe exotice ori să te întristezi când afli de moartea cuiva. Studiile au arătat că rețelele de socializare au anumite beneficii, pentru că te ajută să primești sprijin în momentele grele, dar pot fi și periculoase. Încearcă să stai cât mai puțin pe Facebook, mai ales în momentele în care ar trebui să te relaxezi.
Sursa foto: 123rf.